Fostul primar al Câmpinei, Horia Tiseanu, instalat la conducerea ADI Termo Prahova, asociația care va administra termoficarea Ploieștiului

Actualitate (Categoria articolului)

Funcția guvernamentală promisă de partid, în urmă cu un an, fostului primar al Câmpinei, Horia Tiseanu, s-a transformat într-o funcție județeană. O funcție din care nu va putea ajuta Câmpina, așa cum spunea Horia Tiseanu la momentul respectiv, pentru că nu are legătură cu cel de-al doilea municipiu al județului. ADI Termo Prahova, unde Tiseanu a devenit director, este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară care va administra sistemul de termoficare din Ploiești. 

ADI Termo Prahova a fost constituită prin asocierea Consiliului Județean Prahova cu Municipiul Ploiești pentru administrarea serviciului de producere, transport, distribuție și furnizare de eenrgie termică în sistem centralizat. Asociația a fost constituită în contextul în care, în luna mai a anului viitor, expiră contractul Primăriei Ploiești cu societatea Veolia Energie Prahova și va trebui găsit un alt operator căruia să i se delege serviciul de termoficare. După cum au aprobat Consiliul Județean și Consiliul local Ploiești, printre obiectivele ADI Termo Prahova se numără:
- elaborarea și aprobarea Strategiei de dezvoltare a Serviciului;
- monitorizarea derulării proiectelor de investiţii (realizate de proprietarul sistemului de producere – transport şi distribuţie energie termică) în infrastructura tehnico-edilitară aferentă Serviciului;
- elaborarea și aprobarea caietului de sarcini şi regulamentului Serviciului;
- elaborarea și aprobarea documentaţiilor de atribuire a Contractului de delegare şi stabilirea condiţiilor de participare şi criteriile de selecţie a operatorului, cu excepţia situaţiei atribuirii directe conform prevederilor art. 311 din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- încheierea Contractului de delegare cu operatorul, în numele şi pe seama unităţilor administrativ teritoriale membre implicate;
- monitorizarea executării Contractului de delegare.
Horia Tiseanu a fost viceprimar al Câmpinei, timp de două mandate, apoi a fost primar pe parcursul a patru mandate (2004-septembrie 2020). Din ianuarie 2020 a devenit și pensionar. Și-a dorit un nou mandat de primar, însă partidul (PNL) a decis altceva - alianța cu USR PLUS și un alt candidat la funcția de primar. A fost momentul în care, pentru a-i "îndulci" cumva trecerea pe linie moartă din punct de vedere administrativ, conducerea PNL Prahova i-a promis fostului primar al Câmpinei o funcție într-o agenție guvernamentală, lucru care nu s-a întâmplat.

 

 

3399 vizualizari
3

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Coco Channel 24.09.2021 13:28 Cum lucreaza cand este pensionat anticipat?Termo Prahova e firma privata sau la politicieni totul este permis?
  • Titi 24.09.2021 19:34 Sa nu se faca de ras si pe la Ploiesti.Apoi va da vina tot pe voi,ca atata poate.De cand nu a mai aprins o lumanare pt domnii Cojocaru si Mocuta? De ce a intors spatele unor colegi din Neptun,cand mergeau in audiente la el? I a placut viata acum suporta.Poti fi repede sus apoi sa decazi
  • Adrian 24.09.2021 22:12 Nu se mai satura de bani ! In loc sa stea linistit la pensie (care cu siguranta nu e mica) si sa petreaca timp cu cel mic, sa isi consume linistit tot ce a acumulat in atat de multe mandate de primar, vrea iarasi functie si bani. Cat de lacomi pot fi unii oameni !!!

Actualitate

2892 vizualizari
22 oct. 2021 20:31

Tripla criză națională (politică, economică și sanitară), văzută prin ochii liderilor politici prahoveni

În seara zilei în care Parlamentul României a decis să nu acorde încrederea sa Guvernului Cioloș, CâmpinaTV.ro a organizat o emisiune - dezbatere la care au participat trei lideri politici prahoveni - deputatul Bogdan Toader - președintele PSD Prahova, Cristian Apostol - vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în Biroul Politic Județean al USR, Adrian Pițigoi - secretar general adjunct al PMP la nivel național și președinte al PMP Câmpina.

4048 vizualizari
22 oct. 2021 19:13

Raed Arafat a anunțat noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie

La finalul ședinței Guvernului României de astăzi, vineri, 22 octombrie, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, seceretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a prezentat o serie de informații, inclusiv noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie, și care fuseseră anunțate de președintele Klaus Iohannis încă din urmă cu două zile.

Alte stiri recente

413 vizualizari
23 oct. 2021 11:22

Două sportive de la CS Câmpina, convocate la lotul național de baschet sub 14 ani

După succesul de la turneul de la Sibiu, care a marcat începutul Campionatului Național de baschet feminin pentru echipe sub 13 ani, au apărut și primele reacții. Iar acestea vin chiar de la vârf, de la nivel federal, ceea ce reprezintă un motiv de mare satisfacție pentru conducerea CS Câmpina, pentru președintele Adrian Stoican, dar și pentru antrenorul echipei feminine de baschet, Liviu Dochia.

3105 vizualizari
18 oct. 2021 22:19

Un an de la alegerile locale. Cum se vede administrația locală prin ochii singurului consilier câmpinean independent, Costel Filip

Seria emisiunilor dedicate împlinirii unui an de la alegerile locale a continuat cu consilierul local independent, Costel Filip. De altfel, este singurul consilier independent ales vreodată la Câmpina și se poate spune că a constituit o surpriză nu doar alegerea sa în Consiliul Local, ci și rezultatul obținut - 1.014 voturi, reprezentând 7,81% din voturile electoratului prezent la urne, în condițiile în care îi erau suficiente doar trei procente pentru a intra în Consiliul Local.