Nebunie la Biroul de Pașapoarte din Câmpina
Actualitate (Categoria articolului)
Zeci de oameni din Câmpina și împrejurimi aproape că se calcă în picioare la Biroul de Pașapoarte din incinta Direcției Economice. Acest birou este deschis doar o zi pe săptămână, marțea, de la ora 10.00 la ora 14.00, când la Câmpina vin angajați de la Serviciul de Pașapoarte din Ploiești.
În aceste condiții, normal că se formează cozi și că oamenii sunt nemulțumiți. Unii vociferează, copiii plâng, spațiul este mic, holul îngust, nu există scaune, nu există un loc potrivit pentru completarea documentelor, nu toată lumea știe ce și cum să scrie în acele declarații, unii pleacă și se întorc la ghișeu pentru a cere lămuriri, practic este o întreagă nebunie în sediul Direcției Economice Câmpina. Săptămânal sunt persoane care vin degeaba, pentru că nu reușesc să-și rezolve problema din cauza aglomerației și a programului foarte scurt, de doar patru ore. Ce soluții au? Fie revin cu forțe proaspete săptămâna următoare, fie merg la Ploiești, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor. Dar și aici este aglomerație, ca în fiecare vară, când mulți pleacă în concedii peste hotare însoțiți de copii. Din cauza numărului mare de solicitări, la Ploiești s-a introdus, din 26 iunie 2017, sistemul electronic de eliberare a bonurilor de ordine.
Peste 11.000 de pașapoarte electronice și peste 6.500 de pașapoarte temporare au fost eliberate anul acesta în județul Prahova.
Revenind la Biroul de Pașapoarte de la Câmpina, precizăm că subiectul aglomerației de aici a fost discutat și la ultima ședință a Consiliului Local, problema fiind cunoscută atât de reprezentanții Primăriei, cât și de mulți dintre consilieri. S-a vorbit despre spațiul impropriu în care funcționează Biroul de Pașapoarte și despre programul mult prea scurt, dar a fost doar o discuție și atât. Și asta pentru că administrația locală nu dispune de un spațiu mai mare pe care să-l repartizeze Biroului de Pașapoarte, iar în legătură cu programul - acesta este stabilit de conducerea de la Ploiești a Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor. Pe de altă parte, știm cu toții foarte bine că nu are cine să se bată pentru interesele câmpinenilor în fața autorităților județene.
Comentarii
- 06.07.2017 08:53 de ce biroul de pasapoarte nu inchiriaza un spatiu disponibil de la Paltinu sau de la altcineva .Nu se pune problema de bani .cred , ca incaseaza o goaza de bani !
Actualitate

Fântâna din fața sălii de sport de la Colegiul ”Grigorescu” Câmpina este într-o stare deplorabilă
În fața sălii de sport a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina se află o fântână arteziană. Din păcate, aceasta este o pată pe imaginea instituției și chiar a orașului.

Două intervenții dificile ale salvamontiștilor în Bucegi. A fost nevoie și de elicopter
Salvamontiștii prahoveni au avut în cursul zilei de vineri, 2 iunie, solicitări pentru două intervenții dificile.
Alte stiri recente

Pledoarie pentru tenis, la Câmpina, de Ziua Internațională a Copiilor
Tenis Premium Club Câmpina și-a deschis larg porțile pe 1 Iunie, sărbătorindu-i pe copii și dorindu-și să atragă un număr cât mai mare dintre ei spre ”sportul alb”.

Liga A Prahova. CS Câmpina - Avântul Măneciu 3-0
Meci cu aer de vacanță la ultima reprezentație a CS Câmpina pe teren propriu. A fost o victorie care nu folosește nimănui, iar la final, părea că nimeni nu pleacă acasă fericit, după cele aproape două ore petrecute la terenul sintetic de la Căminul Petrol din Câmpina.