Adrian Pițigoi, candidatul PMP la Primăria Câmpina: "Planul meu este să dezvolt localitatea de la periferie spre centru!"
Politică (Categoria articolului)
Ioan Adrian Pițigoi a fost consilier local în perioada 2008 - 2016, deci două mandate consecutive, dar consideră că adevărata ucenicie în administrația locală și-a făcut-o în ultimul mandat, 2016 - 2020, perioadă în care a fost (și încă mai este) viceprimarul municipiului Câmpina. "Am învățat foarte multe în acești patru ani. Chiar a fost o ucenicie pentru mine. După cum știți, eu m-am ocupat de reparații pe domeniul public, lucruri mai mici, dar nu lipsite de importanță pentru câmpineni și pentru localitate", ne-a declarat Adrian Pițigoi, candidatul PMP la funcția de primar al municipiului.
Dacă va fi ales primar, Adrian Pițigoi spune că are un plan concret de dezvoltare a municipiului de la periferie spre centru, ceea ce ar reprezenta o premieră pe plan local: "În zona centrală stăm bine. Problemele cele mai mari le avem la periferie. Cartierul Voila este cel mai oropsit cartier al Câmpinei din punct de vedere edilitar. Sunt foarte multe probleme aici, probleme vechi, pe care le cunosc bine - canalizarea, lipsa trotuarelor, carosabilul este sub orice critică, nu există un parc, nu e un loc de joacă pentru copii. Mergem mai departe și avem Cartierul Turnătorie, unde sunt, de asemenea, multe probleme, la fel și În Luncă, la fel și în Cartierul Câmpinița. Și în aceste zone trăiesc tot câmpineni și trebuie să avem același standard pentru toată Câmpina, nu doar pentru zona centrală! Eu asta vreau să fac în calitate de primar, să aduc standardele din centru spre periferie", spune Adrian Pițigoi.
Despre o parte din proiectele candidatului PMP la Primăria Câmpina, despre bilele negre pe care și le dă Adrian Pițigoi pentru mandatul care se apropie de final, despre echipa cu care a pornit la drum în această campanie electorală, dar și despre... agenda pe care o poartă tot timpul la întâlnirile cu cetățenii, puteți afla urmărind emisiunea noastră.
Comentarii
- 21.08.2020 11:51 Mult succes, domnule Pitigoi, meritati sa fiti primar! Felicitari pentru activitatea dumneavoastra de pana acum!!
- 21.08.2020 15:29 Minciuni! Ati stat in umbra 4 ani si ati vazut cum se fura si vreti mai mult. Va folositi de cartierul Voila. Sunteti informat prost. Canalizarea exista, pana la giratoriul cu Paltinu. Trotuare sunt, pe post de parcare. Stalpii de iluminat public... lumineaza in continuare frunzele copacilor si nu soseaua, trotuarele. Ah, poate d-asta n-ati vazut trotoarele.... lipsa organizarii cui? A dvs cumva?! Ups...
- 22.08.2020 10:44 Ce usor este sa improscam cu noroi... Rusine sa le fie celor care stau doar pe margine si arunca tot felul de cuvinte nelalocul lor... Nu tin cu nimeni deocamdata, dar ma infior sa constat cat de rea s a facut lumea... Succes tuturor candidatilor, sa castige cel care stie cel mai bine ce inseamna administrarea acestui cochet municipiu.
- 23.08.2020 16:11 Am vazut pe Facebook un sondaj facut la Campina cu Moisescu la 38% castigand alegerile. Este posibil asa ceva? Ca Tiseanu a fost un vis urat pt Campina stim toti, dara cum sa sarim de gat cu PSD, parca e prea de tot!
- 24.08.2020 07:35 Florin_Felicitari pentru raspuns. Stim, nu stim, ne pricipem, nu ne pricepem (vezi Geta) ne dam cu parerea. Ce legatura are Tiseanu cu Moisescu?!
Politică

Drept la replică din partea AUR Câmpina
În urma apariției articolului "Ce avem noi aici? Cezar Grama revine în politică, alături de Alexandru Anghel, la AUR Câmpina", publicat pe site-ul nostru în data de 17 noiembrie 2023, am primit din partea Biroului de comunicare al AUR Câmpina un drept la replică pe care în prezentăm integral.

Ce avem noi aici? Cezar Grama revine în politică, alături de Alexandru Anghel, la AUR Câmpina
Pe măsură ce se apropie alegerile, după cum ne așteptam cu toții, pe scena politică locală se produc mișcări interesante, apar nume noi sau se reactivează nume vechi în... partide noi. În această din urmă categorie îi putem include și pe Alexandru Anghel și Cezar Grama, de câteva zile președinte, respectiv vicepreședinte la AUR Câmpina.
Alte stiri recente

”Salon de iarnă”, ultima expoziție a anului 2023 la Câmpina
Vernisajul expoziției de pictură și sculptură ”Salon de iarnă” a încheiat pentru anul 2023 activitatea Asociației artiștilor plastici ”CâmpinArtelor”. Evenimentul a avut loc vineri, 8 decembrie, la ceas de seară, în Sala ”Constantin Radu” a Casei de Cultură ”Geo Bogza” Câmpina.

Ștrandul de la Casa Tineretului din Câmpina între ”e jenant ce se întâmplă” și ”n-avem bani”. Urmează încă un an fără ștrand...
Consilierul Cosmin Raț a fost cel care, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local din 29 noiembrie, a deschis discuția pe tema ștrandului de la Casa Tineretului.