”Hora Prahoveană” sau prima zi a ”Serbărilor Toamnei”, Câmpina 2022
Eveniment (Categoria articolului)
De câțiva ani, Festivalul folcloric ”Hora prahoveană” a fost inclus în cadrul ”Serbărilor Toamnei”. La fel s-a întâmplat și la ediția din acest an, astfel că după ploaia de la deschiderea oficială și de la premierea elevilor olimpici și sportivilor campioni și vicecampionilor naționali, odată cu primele raze ale soarelui a început ”Hora prahoveană”.
Pentru început, rând pe rând, în prezentarea Lorenei Toma, au urcat pe scenă micuții artiști și membrii ai ansamblurilor folclorice din județ, fiecare în parte și toți la un loc demonstrând că există copii valoroși, al căror talent trebuie doar șlefuit pentru a atinge performanțe artistice remarcabile. Astfel, în prima parte a zilei au urcat pe scenă: Ansamblul ”Irina Loghin” Gura Vitioarei (instructor George Stătescu), Grupul folcloric ”Mugurași de primăvară” de la Clubul Copiilor Câmpina (profesor Alice Botoacă), Formația ”Celesta” de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” Câmpina (profesor Elisabeta Milea), Ansamblul ”Garofița” Brătășanca (instructor Costel Chiru), Ansamblul ”Datina” Scorțeni (instructor Cristi Colezea), Ansamblul ”Flori de liliac” Băicoi (instructor Cristi Colezea), Grupul vocal folcloric ”Plai câmpinean” (instructor Dănuț Andrei) și soliști vocali de la Clubul Copiilor Câmpina - Miriam Stoian, Daniela Stan, Rebeca Bălan, Alexia Ioana, Antonia Poștaru, Alexandra Jinga, Florina Jinga, Diana Comșa, Andreea Bunescu, Denisa Sitaru, Andrada Toprak, Mălina Roiniță, Daria Dinu.
Seara, a fost rândul vedetelor consacrate. Mai întâi a fost Letiția Boroi Vișoiu - o câmpineancă a cărei voce a impresionat și care are un repertoriu frumos și variat, după care a urmat Ansamblul Folcloric ”Ghiocelul” al Casei de Cultură ”Geo Bogza” (instructor Cristi Colezea), ale cărui dansuri și suite au strâns numeroase aplauze.
Formația Alesis, care are - din păcate - atât de rar are ocazia să cânte în orașul natal, a dat un adevărat recital, trecând de la ”Bucureștiul de altădată” la un colaj de melodii grecești. În plus, Alina și Romeo Negoiasă au oferit o adevărată provocare pentru autoritățile locale, anunțând că în această toamnă vor lansa un album cu melodii pe versurile marelui Adrian Păunescu, album pe care s-ar bucura să aibă ocazia să-l lanseze printr-un concert și în orașul lor - Câmpina.
Steliana Sima a continuat spectacolul folcloric, melodiile sale fiind foarte apreciate, mai ales că, poate mai puțină lume știe, atât versurile, cât și muzica sunt chiar creația interpretei care reprezintă zona folclorică a Olteniei.
Ansamblul Folcloric al Casei Tineretului (instructor Roxana Paraschiv) a prezentat o serie de suite de dansuri populare din diferite zone folclorice ale țării, intercalând astfel ultimele momente ale primei zile a ”Serbărilor Toamnei”.
Solistul Ionică Moroșanu a făcut un adevărat show. Cu melodii tradiționale din zona Maramureșului, dar orchestrate într-un stil modern, Moroșanu a coborât de pe scenă în mijlocul oamenilor, încingând alături de ei hore foarte apreciate de câmpinenii dornici să se distreze și să se simtă bine.
”Hora prahoveană” s-a încheiat cu un recital de excepție susținut de Cornelia și Lupu Rednic. Printre glume și vorbe de duh, melodiile lor din Țara Maramureșului au fost foarte apreciate și îndelung aplaudate de publicul câmpinean.
O primă seară reușită, în care cântecul popular și voia bună au adus bucurie câmpinenilor.
Eveniment

Retragerea cu torțe, un eveniment dedicat împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina
Defilarea cu torțe aprinse a promoției noiembrie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina a fost evenimentul care a încheiat, la 1 octombrie, Festivalul CâmpinArtelor și Sporturilor 2023. Această defilare cu torțe a viitorilor polițiști, cei care vor absolvi școala luna viitoare, a fost dedicată împlinirii a 55 de ani de la înființarea Școlii de Poliție de la Câmpina.

Ziua Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Câmpina în avans
1 Octombrie este Ziua Persoanelor Vâstnice, iar la Câmpina aceasta a fost sărbătorită în avans, vineri, 29 septembrie, printr-un șir de evenimente găzduite de Casa Tineretului și organizate de CAR Pensionari Câmpina, în colaborare cu Primăria municipiului Câmpina.
Alte stiri recente

Superb meci demonstrativ de tenis la ”Premium Trophy Câmpina”
În perioada 29 septembrie - 1 octombrie 2023, la baza sportivă Tenis Premium Club, din Câmpina, Strada Pictor Nicolae Grigorescu, a avut loc turneul ”Premium Trophy Câmpina”, ediția 2023.
Anunț privind înscrierea proiectelor pentru bugetare participativă
Primăria municipiului Câmpina ne-a transmis următorul anunț public:
Comentarii