Una dintre grupele de juniori ale CS Câmpina va participa la prima competiție peste hotare: Balkan International Cup 2022

Sport (Categoria articolului)

Este o discuție mai veche care se poartă mai ales la nivelul staff-ului tehnic al grupelor de juniori ale CS Câmpina, aceea de a duce una dintre aceste grupe la un turneu internațional de fotbal. După mai mulți ani de încercări, în vara anului 2022 acest lucru se va realiza, grupa de juniori 12-14 ani a antrenorului Roberto Opatchi înscriindu-se la Balkan International Cup, o competiție care are loc la Salonic, în Grecia, în perioada 24-27 iunie 2022.

Discuția se purta în momentul în care CS Câmpina era suspendată din orice competiție, în urma litigiului ajuns în instanță cu HM Junior, litigiu în care fusese angrenată și Asociația Județeană de Fotbal Prahova, organizatorul campionatului județen de juniori. Apoi, a urmat pandemia de coronavirus și eforturile de a duce o echipă de juniori la un turneu internațional s-au lovit de restricțiile sanitare impuse în toate țările. În fine, important este că s-a reușit acum, iar spre finalul lunii iunie, grupa de juniori 12-14 ani a CS Câmpina va participa la această competiție din Grecia.
Conform site-ului oficial al competiției, înscrierea unei echipe la acest turneu costă 155 euro/persoană, iar programul arată astfel:
24 iunie - sosirea și ședința tehnică la ora 18;
25 iunie - între orele 9-18, meciurile din grupe;
26 iunie - între orele 9-12 vor continua meciurile din grupe; între orele 12-15, încep meciurile din faza finală;
27 iunie - între orele 9-12 vor continua meciurile din faza finală; în jurul orei 14 - ceremonia de premiere.
Balkan International Cup se desfășoară pe mai multe categorii de vârstă: sub 8 ani, sub 10 ani, sub 12 ani, sub 13 ani, sub 14 ani, sub 16 ani, la masculin, și o singură categorie la feminin.
Din România, pe lângă CS Câmpina s-au mai înscris până acum la acest turneu alte câteva echipe, dar vor mai fi prezente și cluburi din țări precum Cipru, Serbia, Bulgaria, Turcia, Croația, Bosnia, Macedonia, Muntenegru, Albania, Statele Unite ale Americii și, desigur, Grecia.
Ne place să credem că este doar un început, pentru că participarea la astfel de competiții nu poate decât să asigure acumularea unei experiențe sportive de calitate, dar și o amintire frumosă peste ani pentru acești copii.

1477 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • diss 02.05.2022 13:33 Este bine pentru că munca unor antrenori și pasiunea copiilor este recompensată. Felicitări tuturor și mult succes!👏

Sport

1956 vizualizari
03 aug. 2022 08:13

S-a stabilit programul primei etape în Liga A Prahova, la fotbal. Care sunt adversarele echipelor câmpinene

La sediul Asociației Județene de Fotbal Prahova a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului noii ediții de campionat în Liga A Prahova, competiția eșalon a fotbalului prahovean. Iată programul primei etape:

4779 vizualizari
28 iul. 2022 22:34

Câmpineanul Darius Coman, medalie de argint la FOTE, în ștafeta de 4x100m mixt, la natație

Performanță de excepție pentru sportul românesc, dar și pentru Câmpina. La Banska Bystrica, în Slovacia, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, echipa României a obținut medalia de argint în proba de ștafetă 4x100m mixt.

Alte stiri recente

1112 vizualizari
14 aug. 2022 19:40

Ce a dezvăluit inundația de pe Strada Petre Liciu: zeci de familii din Câmpina deversează reziduurile menajere în canalizarea pluvială!

În cursul acestei dimineți vă prezentam o serie de imagini surprinse de un cititor CâmpinaTV.ro pe Strada Petre Liciu - detalii, aici.

2192 vizualizari
14 aug. 2022 16:29

Mircea Baniciu, impresionat de publicul câmpinean. Sute de oameni au stat în ploaie să asculte și să cânte refrenele sale

Mircea Baniciu a susținut un concert extraordinar în Parcul Regele Mihai I, pe 13 august, în cadrul evenimentului ”Câmpina Summer Park Music”, organizat de Casa de Cultură ”Geo Bogza”.