Festivalul Cireșelor Bănești - Urleta, la cea de-a XIII-a ediție

Eveniment (Categoria articolului)

În acest week-end, în comuna Bănești, satul Urleta, are loc cea de-a XIII-a ediție e Festivalului Cireșelor, manifestare tradițională organizată de Primărie și Consiliul Local.

Ieri (sâmbătă, 10 iunie), în prima parte a programului artistic din cadrul festivalului, pe scenă au urcat soliști și ansambluri folclorice din Bănești și localități învecinate, în general copii, de la ciclul primar până la cel liceal, talentați și iubitori de folclor. Spre seară a avut loc o scurtă deschidere oficială a manifestării, cu câteva mesaje din partea oficialităților locale și județene, alături de primarul comunei Bănești - Gheorghe Stoica, viceprimarul Valentin Nichitoiu și câțiva consilieri locali aflându-se senatorul Radu Oprea, președintele Consiliului Județean Prahova - Bogdan Toader, consilierul județean Rareș Enescu și primarii din Măgureni și Telega. A urmat un moment special, când primarul Gheorghe Stoica a anunțat acordarea titlului de "Cetățeni de vază" ai comunei celor nouă cupluri din comuna Bănești, care în acest an sărbătoresc nunta de aur, adică împlinirea a 50 de ani de căsnicie. Iată familiile premiate de administrația locală: Rodica și Constantin Ene, Florica și Nicolae Nae, Maria și Gheorghe Turi, Steliana și Stelian Dascălu, Maria și Anghel Veselu, Valeria și Constantin Toma, Eufrusina și Marin Paraschiv, Stela și Alexandru Banu, Maria și Toma Mihalache. 
O diplomă și un premiu în bani a primit, din partea Primăriei și Consiliului Local, tânărul sportiv Codruț Cristea, multiplu campion european și mondial la karate. El locuiește în Urleta, este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" din Câmpina și component al Clubului Sportiv AIKO.

După acest moment festiv, de la ora 19.00 a început spectacolul cu artiști consacrați și îndrăgiți de public: soliștii de muzică populară Vasile Vădan și Cristian Pomohaci (despre ale căror recitaluri vom scrie separat), Anda Adam și Matteo. Întregul spectacol a fost prezentat de Adriana Deaș, interpretă de muzică populară și cadru didactic în Bănești. Astăzi, în a doua seară de festival, vor cânta Angelica Bălașa, Petrică Mâțu Stoian, Shift și Andra.

Citiți și Cântecul lui Cristian Pomohaci, o bucurie pentru cei prezenți la Festivalul Cireșelor de la Bănești

Patru tineri din Basarabia au încântat spectatorii de la Festivalul Cireșelor 2017

6815 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

1757 vizualizari
12 aug. 2022 16:40

În perioada 13-15 august, dublu eveniment la Breaza: festival folcloric și târg de artă meșteșugărească și culinară

La Breaza, în Parcul ”Constantin Brâncoveanu”, va avea loc în perioada 13-15 august 2022 un dublu eveniment: a XVIII-a ediție a Festivalul Internațional de Folclor ”Calabreaza” și ediția a doua a Târgului de Artă Meșteșugărească și Culinară. 

2103 vizualizari
11 aug. 2022 21:13

Mircea Baniciu cântă la Câmpina, în Parcul Regele Mihai I, sâmbătă, 13 august 2022

Mircea Baniciu susține cel de-al treilea concert din cadrul evenimentului "Câmpina Summer Park Music" organizat de Casa de Cultură "Geo Bogza". Primul spectacol a avut loc pe 25 iunie, protagonist fiind Kempes (Ovidiu Ioncu), apoi al doilea concert, pe 23 iulie, a fost susținut de formația Semnal M. Mircea Baniciu va cânta sâmbătă, 13 august, de la ora 20.00, pe esplanada din Parcul Regele Mihai I. 

Alte stiri recente

301 vizualizari
13 aug. 2022 07:25

Piața Centrală Câmpina organizează licitație publică pentru închirierea unor spații comerciale din Corpul C1

Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina anunță organizarea următoarei licitații publice deschise cu strigare pentru închiriere spații comerciale din Complexul CORP C1 al Pieței Centrale, după cum urmează:
CORP C1 TARABE:
Închirierea a 2 (două) amplasamente pentru comercializare legume-zarzavat
- Amplasament sector legume – zarzavat în suprafață de 2 mp (9A/10A)
- Amplasament sector legume – zarzavat în suprafață de 2 mp (17A/18A)

1892 vizualizari
12 aug. 2022 13:04

Chemați la un scandal, polițiștii câmpineni au constatat că bărbatul implicat, băut bine, d-abia se dăduse jos de la volan

Joi, 11 august, în jurul orei 19.00, polițiștii câmpineni au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, despre faptul că soțul său este sub influența băuturilor alcoolice și face scandal.