Primăria Câmpina are în cont aproape 9 milioane de lei. Vă prezentăm lista investițiilor aflate în derulare și care trebuie plătite de la bugetul local

Actualitate (Categoria articolului)

Cu trei luni înainte de finalul anului, în conturile Primăriei Câmpina se află aproximativ 9 milioane de lei (90 miliarde lei vechi). Mai exact, 8.944.112 lei, după cum ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al instituției. Suma provine din taxe și impozite locale, precum și din alte surse bugetare.

Este bine că sunt bani în cont, pentru că urmează să fie făcute plăți importante pentru investițiile de pe domeniul public. Sunt în curs de execuție mai multe lucrări, pe care vi le prezentăm în continuare și la care menționăm valoarea (fără TVA), firma executantă și termenul de finalizare. Lista acestor lucrări ne-a fost furnizată, la solicitarea noastră, de Primăria Câmpina, iar precizările din paranteze ne aparțin.
- Amenajarea terenului multifuncțional de sport (situat lângă bazinul de înot) - 176.469 lei, executant SC Atlas Company SRL Târgu Mureș, termen 2 luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrării (ordin care nu a fost încă emis);
- Sistem video de supraveghere intersecții - 300.000 lei, executant SC Casido SRL Brăila, termen de finalizare 20 octombrie 2016;
- Cimitirul 'Lumina' - 800.000 lei (2016, valoarea întregii lucrări este de aproape 1,5 milioane lei), constructor SC Bivasim Construct SRL Ploiești, termen de finalizare 22 iunie 2019;
- Blocul de necesitate - 1.976.681 lei (2016, valoarea întregii lucrări este 9,5 milioane lei), constructor SC Victor Construct SRL (termen de finalizare august 2016, prelungit apoi cu o lună, dar investiția nu este gata, mai trebuie realizate branșamentele la utilități);
- Cofinanțare reabilitare conductă de aducțiune, conductă de transport și rețele de distribuție apă - 485.000 lei, executant Fluid Developement SRL Constanța (subcontractant Ascon), termen de finalizare 30 octombrie 2016;
- Proiectare și execuție lucrări de reparații capitale la Căminul Energetic - 280.000 lei, proiectant SC Consproiect SA, executant SC Dzain Boutique SRL Câmpina, termen de finalizare 30 septembrie 2016 (lucrările încă nu au început);
- Proiectare și execuție lucrări punere în valoare vestigii vama veche - Parcul Trandafirilor - 100.000 lei, BIA - Arhitect Călin Hoinărescu, termen de finalizare 1 octombrie 2016 (lucrările nici nu au început).

La lucrări în curs de execuție, Primăria Câmpina include și două investiții care au fost deja finalizate, dar la care nu s-a făcut încă recepția. Prima dintre ele - reabilitarea Bulevardului Carol I în Cartierul Câmpinița (1.891.000 lei, executant SC Oaș Com Impex SRL Negrești Oaș, lucrare cu probleme) și reabilitarea Bulevardului Nicolae Bălcescu (3.642.000 lei, constructor SC Roni Civil Interoute SRL), investiție la care sunt în curs de pregătire documentele pentru încheierea procesului-verbal de recepție.

6066 vizualizari
2

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Campean Sorin 01.10.2016 15:57 Constat multe lucrari nerealizate.Poate foisorul se va face in curtea primariei pana la sfarsitul anului sa aiba salariatii unde sa se destinda.Daca lucrarea e in intarziere la blocul de necesitate cine trebuia sa realizeze utilitatile pana acum,Primaria sau Firma constructoare?Utilitatile nu puteau fi realizate inainte?
  • matei 03.10.2016 10:14 Am si eu o intrebare - ce inseamna lucrari de ''reparatii capitale la Caminul Energetic''? Intreb pentru ca e ciudat ca niste lucrari ce par a fi de constructii sa fie executate de o firma care, conform codului CAEN, se ocupa cu comertul cu amanuntul al hainelor. Si mai interesant e ca firma respectiva a avut, in 2014, o cifra de afaceri mai mica decat valoarea lucrarii pe care a castigat-o. E o perioada proasta sa faceti d-astea, baieti!

Actualitate

85 vizualizari
12 apr. 2024 15:14

Sancțiuni de peste 40.000 lei au fost aplicate de polițiștii prahoveni într-o singură zi, inclusiv la Câmpina

Polițiștii prahoveni au desfășurat activități cu caracter preventiv în mai multe localități ale județului, inclusiv la Câmpina, iar în cursul unei singure zile, 11 aprilie 2024, valoarea acestora a fost de peste 40.000 lei.

212 vizualizari
12 apr. 2024 13:32

Gabriela Adelina Codreș, judecător la Secția Penală a Judecătoriei Ploiești, a fost desemnată președintele Biroului Electoral Câmpina

Zilele trecute a avut loc desemnarea președinților și locțiitorilor Biroului Electoral din fiecare localitate, inclusiv la nivelul județului Prahova.

Alte stiri recente

403 vizualizari
12 apr. 2024 07:29

”Alternativa” Cosmin Raț: ”Dacă totul este legal și corect, de ce să nu facă și administrația microhidrocentrale pe rețeaua de apă?!”

Cosmin Raț, consilier local și candidatul Partidului Oamenilor Liberi la funcția de primar al municipiului Câmpina la alegerile locale din 9 iunie 2024, a fost invitatul unei emisiuni CâmpinaTV.ro.

671 vizualizari
11 apr. 2024 17:16

Liga A Prahova, etapa a 24-a. Programul și delegările

Jocurile etapei a 24-a din Liga A Prahova vor avea loc la finalul acestei săptămâni. Iată programul și delegările: