De parcă nu aveau suficientă mizerie pe stradă, câmpinenii de pe Bobâlna s-au trezit cu pământ și în apa "potabilă"

Actualitate (Categoria articolului)

Despre modul în care arată Strada Bobâlna din municipiul Câmpina știm cu toții. Este una dintre cele mai distruse străzi din localitate. O stradă găurită, fără canalizare, inclusă parțial în zona de impozitare A și parțial în zona de impozitare B. Ca și cum nu ar fi suficient, astăzi, la robinetele locuitorilor de pe Strada Bobâlna a curs apă cu pământ, lucru pentru care oamenii sunt profund "recunoscători" societății HidroPrahova. (foto de la cititori)

Pe Strada Bobâlna a fost schimbată conducta de apă potabilă în cadrul unui proiect mai amplu, care a inclus și Calea Doftanei și Bulevardul Bălcescu, proiect derulat prin Compania Națională de Investiții și finanțat prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Ei bine, acest proiect s-a încheiat de mai multă vreme, dar unele dintre lucrările incluse în proiect nu au fost realizate din motive știute doar de cei implicați direct. De exemplu, pe Strada Bobâlna nu a fost făcut niciun branșament la noua conductă de apă. Locuitorii sunt alimentați în continuare din conducta veche și foarte uzată, în care, probabil, mai intră și pământ. Branșamentele la conducta nouă de apă vor fi realizate anul acesta, odată cu reabilitarea străzii, de către SCDA Infrastructură SRL București, firmă care se ocupă și de asfaltare. Prețul branșamentelor - 27.250 lei fără TVA.

3575 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

388 vizualizari
26 mar. 2019 21:40

Unirea Basarabiei cu România, sărbătorită la Colegiul "Grigorescu". Invitat de onoare - primarul din Cimișlia, Gheorghe Răileanu

Pe 27 martie 2019 se împlinesc 101 ani de la unirea Basarabiei cu România, pas decisiv în înfăptuirea României Mari, al cărei Centenar l-am sărbătorit la 1 Decembrie 2018. La Câmpina sunt organizate mai multe manifestări dedicate unirii Basarabiei cu Țara Mamă, prima dintre acesta având loc marți, 26 martie, la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu", în organizarea Asociației Cultul Eroilor, filiala Câmpina.

790 vizualizari
26 mar. 2019 20:30

Drept la replică din partea Serviciului Public al Pieței Centrale Câmpina

În virtutea dreptului la replică și a corectei informări a opiniei publice, în legătură cu articolul „Patru oameni ajung șomeri din cauza unor răfuieli (electorale) pe care conducerea Primăriei Câmpina le are cu directorul Pieței Centrale”, apărut în publicația online „CâmpinaTV.ro”, facem următoarele precizări:
- Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina (SPAEPCA) a fost înființat în anul 2005 ca structură de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local Câmpina. Conform Regulamentului de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a Consiliului, SPAEPCA se organizează în regim de gestiune directă, fiind finanțat integral din venituri proprii. Instituția nu a primit niciodată subvenție din bugetul local.

Alte stiri recente

3029 vizualizari
26 mar. 2019 08:44

O persoană și-a pierdut viața într-un cumplit accident pe DN1, la Nistorești

Două autoutilitare au fost implicate într-un grav accident rutier produs în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 2.30, pe DN1, în zona Nistorești. Din primele cercetări a reieșit faptul că una dintre mașini a pătruns pe contrasens, iar impactul a fost atât de puternic încât o autoutilitară s-a răsturnat pe carosabil, iar cealaltă a ajuns în albia râului Prahova, la aproape 200 m de locul impactului. Șoferul autoutilitarei care s-a răsturnat în afara carosabilului a decedat. Avea 40 de ani și era din comuna Dobroești, județul Ilfov, după cum informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

2200 vizualizari
25 mar. 2019 18:52

Șapte medalii de aur pentru sportivii de la CS Aiko Câmpina la Cupa orașului Voluntari la karate

18 sportivi de la CS Aiko Câmpina au participat sâmbătă, 23 martie, la Cupa orașului Voluntari la karate, competiție care a reprezentat o ultimă verificare pentru sportivii care fac parte și din lotul național înaintea Cupei Europene care va avea loc în perioada 12-14 aprilie, în Muntenegru.