Șapte secții noi la CS Câmpina. Clubul ajunge, astfel, la 15 secții, dar unele sunt doar pe hârtie
Sport (Categoria articolului)
Consiliul Local Câmpina a aprobat, în ședința din 25 februarie 2021, înființarea de noi secții la Clubul Sportiv Câmpina, club care aparține municipalității.
Până la momentul respectiv, CS Câmpina funcționa cu următoarele secții - fotbal, natație, handbal, baschet, atletism, șah, tenis de masă și badminton. Acum, la propunerea consilierilor Valentin Crețu și Cosmin Raț, au mai fost adăugate următoarele secții - ciclism, modelism, rugby, orientare turistică și carting. Mai mult, în cadrul dezbaterilor, alți doi consilieri au venit cu propunerea înființării și a altor secții - volei (propunere făcută de Viorica Vane) și radioamatorism (propunerea lui Florin Marcu).
A fost și un moment hilar, Florin Marcu propunând un amendament privind ”activarea secției de tenis de masă”. I s-a explicat că este greu de precizat ce înseamnă ”activarea” unei secții, în condițiile în care Consiliul Local poate doar aproba înființarea sau desființarea unei secții. Cu mare greutate și numai după ce a obținut promisiunea din partea președintelui Comisiei de Sport, Liviu Briciu, că ”se va face ce am vorbit”, Marcu a fost de acord cu retragerea acestui amendament. Acum, rămâne de văzut în ce măsură consilierii locali vor asigura și finanțarea necesară celor 15 secții ale CS Câmpina, altminteri, acestea vor rămâne doar pe hârtie.
Citiți și: Pledoarie pentru rugby în plenul Consiliului Local Câmpina
Comentarii
- 02.03.2021 07:12 Acest Marcu este aceeasi persoana cu presedintele CA al spitalului? Daca da, nu ne miram. Omul este pe afara cu logica si cu tot ce tine de treburile orasului.
Sport

La Câmpina, elita națională a handbalului feminin juvenil se reunește la Cupa ”1 Decembrie”
Câmpina va găzdui unul dintre cele mai spectaculoase turnee de handbal feminin la nivel de juniori IV, reunind cele mai bune echipe ale momentului la nivel național. Prilejul este dat de Cupa ”1 Decembrie”, care va avea loc în zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie la sala de sport a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”.

Liga A Prahova, etapa a 17-a. Rezultate și clasament
Vineri după-amiază a avut loc primul joc al ultimei runde din Liga A Prahova. Aceasta a continuat sâmbătă și s-a încheiat duminică. Iată rezultatele și clasamentul actualizat:
Alte stiri recente

Unul dintre panourile solare de la trecerile de pietoni din Câmpina este orientat spre... nord. Încă nu este fixat definitiv...
Relatam zilele trecute că pe artera principală a Câmpinei se lucrează la amplasarea stâlpilor pentru iluminatul trecerilor de pietoni, în cadrul unuia dintre cele trei proiecte de modernizare a iluminatului public din Câmpina derulate de administrația locală.

În Câmpina există o taxă de acces auto pentru zonele cu restricții. Câți bani se strâng anual din această taxă și din amenzile pentru nerespectarea ei?
Probabil că nu știe prea multă lume că, printre altele, la nivelul municipiului Câmpina există o taxă de acces auto pentru zonele cu restricții, taxă care variază în funcție de tonaj - de la 3,5 tone, la 5 tone și peste 7,5 tone.