Procesul dintre Primăria Câmpina și firma Cast Bănești, pentru factura suplimentară emisă la Calea Dacia, a ajuns la Înalta Curte
Actualitate (Categoria articolului)
La sfârșitul anului 2013, Cast Bănești, societatea care a executat lucrările de construcție la pasajul suprateran de la ieșirea din municipiu spre DN1, a dat în judecată Primăria Câmpina pentru refuzul acestei instituții de a achita o factură de 8,9 milioane lei. Reprezentanții Cast susțin că această factură a fost emisă pentru o cantitate suplimentară de materiale necesare construcției pasajului. Primăria a refuzat să efectueze plata și astfel s-a ajuns în instanță.
Din octombrie 2013 și până în octombrie 2015, procesul s-a judecat la Tribunalul Prahova. În doi ani au fost nenumărate amânări ale cauzei, termene preschimbate și amânări ale pronunțării. În cele din urmă, instanța a admis excepția formulată de Primăria Câmpina referitoare la faptul că SC Cast nu are calitate procesuală și nu poate emite pretenții financiare. Cast a făcut apel la Curtea de Apel Ploiești, instanța a admis apelul, a decis că SC Cast poate formula pretenții financiare și a dispus rejudecarea cauzei la prima instanță, adică la Tribunalul Prahova. Primăria a făcut recurs, iar recursul se va soluționa la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ și urmează să primească un prim termen de judecată.
În acest proces, Primăria Câmpina este reprezentată de Cabinetul de avocatură Elena Teodorescu. Onorariul aprobat de Consiliul Local și plătit de la bugetul local pentru primele faze ale acestui proces a fost de 68.000 lei (fără TVA) - 48.000 lei pentru fond și 20.000 lei pentru apel. La ședința ordinară din decembrie 2016, la propunerea primarului Horia Tiseanu, Consiliul Local a aprobat angajarea Elenei Teodorescu și pentru următoarea fază a procesului (recursul) și un onorariu de 10.000 lei (fără TVA). "Având în vedere că doamna avocat Teodorescu cunoaște cauza, pentru că a reprezentat instituția noastră atât la fond, cât și în apel, propun angajarea în continuare a doamnei Teodorescu și pentru următoarea fază procesuală, recursul. Noi credem că nu ar trebui să se mai rejudece acest dosar pentru că lucrurile sunt foarte clare. Cast a venit cu acea factură suplimentară după finalizarea lucrărilor, iar noi nu recunoaștem această factură și nu o plătim. În timpul executării lucrărilor, Cast nu ne-a adus la cunoștință că a existat o cantitate suplimentară de materiale", a declarat primarul Horia Tiseanu în fața consilierilor locali.
Comentarii
- 20.01.2017 12:08 Eu acum ii inteleg pe cei de la cast, ca firma, ca vor bani, dar, daca factura a venit dupa terminarea lucrarii, cu x,y,z materiale in plus, n-ar trebui ca primaria sa plateasca 1 leu. In orice tara civilizata, firma ar pierde procesul si entitatea(primaria in cazul de fata) ar castiga si daune(in special onorariul avocatului). "Cantitate suplimentara" e ca si cum ti-ai face abonament la o companie de telefonie si dupa terminarea perioadei contractuale, te-ai mai trezi cu niste sume de plata din neant.
- 20.01.2017 15:03 Articolul nu are date suficiente, este de principiu si generalitati.Probabil ca Firma Cast nu a baut gaz sa ceara bani nejustificati cu variatii de contract unde sunt detalii de executie etc,etc,semnate de partile responsabile ,sunt bani multi in joc aproape cat bugetul Primariei si nu e o gluma .Cast a reziliat Contractul si cu HidroPh la Canalizare , acolo ce o mai fi tot o smecherie sau lucrari neplatite din motive ce nu le stim.Interesant ar fi sa aflam si alte detalii sa putem judeca cine e vinovat sau nu,mai mult ca sigur DNA-ul are toate datele si sa ne bazam ca va face lumina.
- 03.04.2021 18:11 Avocatul primariei Campina e Teodorescu E.Acelasi avocat il apara si pe Bordeanu R,.liderul sindicatului bugetarilor din administratia locala care face parte din, asa pompos denumita,Alianta nationala a sindicatelor bugetarilor SED LEX. Sindicatul bugetarilor primariei Campina a aderat la aceasta alianta. Bordeanu tot aparea in interviuri pe posturi de televiziune. Acum dupa ce PSD a pierdut s-a dat la fund. Ca si presedintele aliantei MARICA.
Actualitate

Începe reabilitarea termică a Blocului 7ABC din centrul Câmpinei
Creșterea eficienței energetice în Blocul 7ABC de pe Bulevardul Carol I din municipiul Câmpina este o investiție cu fonduri europene, finanțată în cea mai mare parte prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

O tânără din Galați, la un pas să-și piardă viața în Bucegi, după ce a căzut într-o prăpastie
Salvamontiștii au fost solicitați să intervină sâmbătă, în Bucegi, pe Valea Rea, spre Cabana Mălăiești, după ce o tânără din Galați, în vârstă de 25 ani, a căzut într-o prăpastie, mai bine de 100 metri.
Alte stiri recente

Scurt și la... subiect, cu Nicolae Geantă, profesor la Liceul Tehnologic ”Constantin Istrati” Câmpina
În această serie de interviuri vă vom oferi ocazia să aflați și alte lucruri din viețile unor oameni cunoscuți din Câmpina. Emisiunea se desfășoară în format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și... la subiect. Vor fi întrebări legate atât de cariera profesională a invitaților noștri, cât și de viața lor particulară.

Superliga B Prahova. Sportul Câmpina - Unirea Teleajen 1-0
Arena ”Rafinăriei” arăta excelent, oferind condiții ideale pentru o partidă de fotbal, la primul joc oficial pe teren propriu din anul 2023 pentru echipa Sportul Câmpina.