Veste proastă pentru câmpineni. Cel mai probabil, Calea Doftanei nu va fi asfaltată nici anul acesta, deși s-au alocat bani
Actualitate (Categoria articolului)
Reabilitarea Căii Doftana a fost inclusă pe lista investițiilor încă de la începutul anului. Suma alocată - 2 milioane lei, administrația locală stabilind că, în funcție de devizul general al proiectului, să se aloce mai mulți bani printr-o rectificare bugetară ulterioară. Din păcate, suntem la jumătatea anului și nici măcar proiectul nu este gata.
Proiectul privind modernizarea străzii Calea Doftanei trebuia refăcut astfel încât să prevadă doar fundație și primul strat de binder, urmând ca stratul final de asfalt să fie turnat după introducerea canalizării de către HidroPrahova. Numai că, după refacerea proiectului, s-a constatat faptul că proiectantul a omis gurile de scurgere a apei, asta în condițiile în care Calea Doftanei este o stradă mare și dificilă, având inclusiv zone unde s-ar putea produce inundații în cazul unor cantități mari de precipitații. Potrivit unor surse din Primăria Câmpina, acum trebuie refăcut și noul proiect, lucru care nu se știe cât va dura. Abia apoi va putea fi organizată licitația pentru executarea lucrărilor. Procedurile de achiziție publică sunt și ele de durată, după licitație trebuie să treacă și termenul pentru eventuale contestații, apoi poate fi semnat contractul cu firma câștigătoare și ar putea începe lucrarea. O lucrare care nu va fi terminată într-o lună-două și care nici nu poate fi începută și apoi lăsată baltă pentru că... vine iarna.
Mai există o problemă în cazul Căii Doftana, ca și la Strada Bobâlna, inclusă și ea pe lista asfaltărilor în acest an. Aceste străzi sunt, încă, grevate de sarcini, adică amplasamentul a fost preluat de HidroPrahova pentru introducerea canalizării, în proiectul acela mare, cu fonduri europene, sistat la Câmpina după ce Cast a reziliat contractul cu Hidro. Iar administrația locală încă nu a rezolvat această problemă cu HidroPrahova, adică preluarea amplasamentelor pentru executarea lucrărilor de asfaltare. O întreagă nebunie, a cărei urmare este una tristă pentru cetățeni.
Comentarii
- 18.06.2017 13:39 Cine e tampit sa isi asume raspunderea?vin vremuri grele ,asa ca smecheriile ieftine cu uitatul gurilor de scurgere e doar motiv de intarziere.Edilul sef e ocupat cu pregatirea apararii ,se apropie si finalul si conform unui proverb,incet, incet,se face otet. Si ce atata drama, doar sunt 6 servisuri auto in oras .
Actualitate

Alin Moldoveanu, primarul Câmpinei, s-a întors în PNL
Anunțul revenirii primarului municipiului Câmpina în Partidul Național Liberal a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă comună, susținută de Alin Moldoveanu împreună cu Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean și președinte al PNL Prahova.
Consilierii câmpineni vor avea o nouă discuție pentru a stabili soarta blocului de necesitate
Blocul de necesitate din Câmpina a fost finalizat în anul 2016, iar de atunci niciuna dintre administrațiile câmpinene nu a reușit să găsească soluții pentru îndeplinirea scopului pentru care a fost construit acest bloc - mutarea oamenilor din blocurile cu risc seismic, pe perioada desfășurării lucrărilor de consolidare a acelor blocuri.
Alte stiri recente
”Vis de copil”, concert cu și pentru copii, la Câmpina
Sâmbătă, 10 iunie, de la ora 17.00, la Casa Tineretului din municipiul Câmpina va avea loc un concert intitulat ”Vis de copil”.

CS Câmpina a ajuns în primele opt echipe din țară. Vineri dimineață va juca în fața campioanei naționale, CSM București
După cum v-am informat în premieră, CS Câmpina a trecut de faza grupelor la turneul final al Campionatului Național de Handbal Feminin juniori IV și va juca în faza a doua, calificându-se între primele opt echipe din România.