Petrecere de Halloween organizată pentru copii de OFL Prahova

Eveniment (Categoria articolului)

Aproximativ 45 de copii au participat luni seară, la Ploiești, la o petrecere organizată pentru ei de doamnele din PNL Prahova. Au venit copii din mai multe localități ale județului, inclusiv din Câmpina, care s-au costumat în personajele lor preferate și s-au distrat. Nu a fost nimic horror, nu s-a sperit nimeni, a fost de fapt o petrecere - carnaval cu și pentru copii.

O petrecere adevărată, cu muzică, dans și jocuri, dulciuri și diplome, dar și cu nelipsita 'pictură pe față' pentru care copiii s-au înghesuit, efectiv. A fost o nebunie, un zumzet general pentru că, după cum vă dați seama, acolo unde se adună atâția copii să se joace, nu poate fi decât ceva frumos și... foarte gălăgios. După mai bine de două ore de distracție, cu greu năzdrăvanii au putut fi luați acasă. Evenimentul a fost organizat, pentru al doilea an consecutiv, la inițiativa președintei Organizației Județene de Femei a PNL Prahova, Monica Clinciu. Printre copii s-au aflat pentru scurt timp și deputații Roberta Anastase, George Ionescu (prim-vicepreședinte al PNL Prahova), Paul Dumbrăvanu, precum și primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre. 
'Țin foarte mult la astfel de evenimente destinate copiilor. Este adevărat că sărbătoarea de Halloween nu este una tradițional românească, ci una împrumutată, să-i spunem așa. Dar a fost o ocazie să le oferim copiilor o petrecere, iar ei adoră acest lucru. A fost un carnaval, dacă vreți. Cu sau fără mască, acești copii sunt la fel de sinceri, de naturali, de spontani și de veseli. Ei se distrează, iar nouă ne încarcă sufletele cu bucuria lor', ne-a declarat președintele OFL Prahova, Monica Clinciu.

5345 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

1564 vizualizari
23 feb. 2024 22:47

Proiect extrem de interesant, în parteneriat cu Formula 1, prezentat la deschiderea Academiei STEAM de la Câmpina

Evenimentul de deschidere a Academiei STEAM a Fundației Zamolxes, care a avut loc vineri, 23 februarie, la Centrul Cultural pentru Tineret Zamolxes - Câmpina, în prezența primarului Alin Moldoveanu, a cuprins și un moment care a stârnit maxim interes în rândul tinerilor prezenți.

2718 vizualizari
16 feb. 2024 21:09

Târgul Mierii Câmpina 2024 și-a deschis porțile vineri, 16 februarie. Târgul rămâne deschis până duminică, 18 februarie

Casa Tineretului din Câmpina a fost luată cu asalt de mulțimea de expozanți dornici să participe la Târgul Mierii, una dintre cele mai apreciate manifestări din lumea apiculturii românești. Vineri, 16 februarie, a avut loc deschiderea oficială, în prezența autorităților locale și a organizatorilor - Asociația Apicolă ”Valea Prahovei”.

Alte stiri recente

160 vizualizari
25 feb. 2024 19:15

Apa de la Șipot Lac, din Câmpina, nu este potabilă

Primăria municipiului Câmpina a informat în cursul zilei de vineri, 23 februarie, că apa de la Șipotul de la Lac nu este potabilă.

179 vizualizari
25 feb. 2024 18:06

Mai mulți bani pentru bisericile din Câmpina

Cu 10% mai mult față de anul 2023 vor primi bisericile din Câmpina în acest an dacă se va aproba proiectul inițiat de primarul Alin Moldoveanu privind alocarea de sume pentru bisericile din Câmpina.