Trenuri blocate în gări, pe Valea Prahovei, din cauza ruperii firelor de contact care asigurau alimentarea locomotivelor cu energie electrică
Actualitate (Categoria articolului)
Circulația feroviară este blocată de la Brașov spre Câmpina și se circulă cu mare dificultate de la Câmpina spre Brașov din cauza unei defecțiuni majore la rețeaua de alimentare cu energie electrică. Potrivit CFR SA, luni după-amiază, la Timișu de Sus, mai mulți copaci s-au prăbușit de pe versanți peste liniile de cale ferată, rupând firele de contact care asigurau alimentarea locomotivelor cu energie electrică, precum și cablul purtător pe întreaga distanță.
De la Brașov spre Câmpina nu circulă niciun tren, garniturile fiind oprite în Gara Centrală Brașov și în Gara Dârste, la ieșirea din Brașov. Asta, spre disperarea navetiștilor care așteaptă în gări trenurile spre Ploiești și București. Trenurile care vin dinspre București și merg spre Brașov staționează temporar la Azuga și Predeal, sunt preluate pe rând, în zona Predeal - Timișu de Sus, de o locomotivă Diesel aparținând CFR Călători, care le trece de zona afectată pentru ca apoi să fie cuplate la locomotive electrice. Dar totul se desfășoară cu greutate, pe un singur fir, ceea ce face ca trenurile să aibă întârzieri importante.
"Regionala CF Brașov acționează cu personal specializat și drezine pantograf pentru tăierea și îndepărtarea copacilor prăbușiți de pe versanți, înlocuirea componentelor avariate, restabilirea continuității firului de contact și a cablului purtător - ambele rupte și efectuarea reglajelor la catenară pe o distanță de aproximativ 1 km. Menționăm faptul că personalul feroviar a acționat, într-o primă fază, cu drezina pantograf pentru a se asigura gabarit pe un fir cu tracțiune Diesel și apoi va interveni pentru remedierile finale, necesare redeschiderii circulației în condiții normale, cu locomotive electrice. CFR SA cere scuze pentru disconfortul creat şi recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau telefonic la numărul 021/9521", se menționează în comunicatul de presă al CFR SA.
În această dimineață, trenurile de călători IR 1644, R 3002, IR 1742, IR 1528 şi R 3004 staţionează în gările Timişu de Sus şi Braşov, urmând a fi reînscrise în circulaţie spre București după finalizarea intervenţiilor şi redeschiderea liniei în condiţii normale de trafic.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Actualitate

Subiect serios, discuții comice în plenul CL Câmpina pe tema terenurilor de pe albia râului Doftana
Consiliul Local Câmpina a aprobat, la propunerea primarului Alin Moldoveanu, în ședința din 25 octombrie 2023, o hotărâre privind îndeplinirea procedurilor de radiere din Cartea Funciară a drepturilor de superficie, uz și servitute înscrise în favoarea societăților Electrocarbon și Elsid, pentru mai multe terenuri de pe râul Doftana, acolo unde cele două societăți au o serie de investiții în domeniul energetic și unde administrația locală intenționează să realizeze centura de est a orașului. După aprobarea hotărârii, Electrocarbon și Elsid au apelat la instanță.

Ion Alexe, cel mai potrivit nume pentru recent inaugurata sală de sport din Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina
În urmă cu puțin timp, în ziua ceremoniei de absolvire și depunere a jurământului de către poromoția noiembrie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, în prezența secretarului de stat chestor general Bogdan Despescu și a inspectorului principal al Poliției Române chestor Benone Matei, a avut loc inaugurarea sălii de sport din incinta acestei instituții de învățământ.
Alte stiri recente

Cupa ”1 Decembrie” la handbal feminin, juniori IV. Prima zi, un spectacol sportiv total
Șase echipe de top din România la nivel de handbal feminin juvenil au venit la Câmpina pentru a participa la Cupa ”1 Decembrie”.

La Școala Centrală Câmpina s-a auzit urarea ”La mulți ani, țara mea!”
La Școala Gimnazială Centrală a devenit tradiție organizarea întâlnirilor dintre foști și actuali elevi de la clasa profesoarei de învățământ primar Rodica Zăvoianu.
Comentarii