HidroPrahova se simte atacată de administrațiile locale care 'manipulează populația'

Actualitate (Categoria articolului)

Conducerea HidroPrahova consideră că, în ultima vreme, administrațiile publice locale au pornit o campanie împotriva operatorilor regionali de apă, subiectul principal fiind tariful către populație. Iar urmarea acestei campanii - 'destabilizarea activității prin scăderea drastică a încasărilor'.

Prin intermediul unui comunicat de presă, directorul HidroPrahova, Adrian Semcu, spune că 'serviciul de apă și canalizare este singurul serviciu public folosit ca și instrument de manipulare a cetățenilor' și că reprezentanții administrațiilor locale promit populației o micșorare a tarifelor fără să aibă în vedere cerințele și condițiile minime necesare pentru accesarea fondurilor europene. 
'Administrațiile publice locale consideră că nu este nevoie ca în viitor să mai existe operatori regionali, iar atingerea țintelor asumate de România prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană nu reprezintă un obiectiv pentru unele administrații locale. Atitudine cu atât mai mult de neînțeles cu cât edilii știu că ieșirea unei administrații publice din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Apă-Canal), după ce au fost realizate investiții prin POS Mediu, conduce la compromiterea întregului proiect, iar Comisia Europeană va solicita returnarea fondurilor nerambursabile din cauza nerealizarii indicatorilor din proiect. Menționăm că în POS Mediu 2007-2013, operatorii regionali de apă au absorbit 85% din fondurile contractate, iar restul de 15% este fazat în POIM 2014-2020. Această manipulare a opiniei publice prin promisiuni nerealiste are și va avea ca efecte destabilizarea economică a operatorilor de apă și canalizare și, implicit, nefinalizarea proiectelor cu finanțare europeană', se menționează în comunicatul de presă remis de conducerea HidroPrahova.

Nu știm de ce vorbește conducerea HidroPrahova în numele operatorilor regionali de apă și canal și nu vorbește strict despre situația din Prahova și problemele HidroPrahova. Știm, în schimb, că există nemulțumiri în mai multe localități din județ cu privire la tarifele percepute de Hidro și mai ales cu privire la lucrările de canalizare executate prin Hidro, lucrări aflate în întârziere inclusiv la Câmpina, unde va trebui organizată o nouă licitație. Și mai știm că de la 1 iulie se măresc tarifele pentru apă și canalizare, așa cum prevede strategia de tarifare aprobată de ADI - Apă Prahova și fără de care HidroPrahova nu ar fi putut obține fazarea lucrărilor care nu au fost executate până la 31 decembrie 2015.

5584 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

694 vizualizari
07 aug. 2022 16:20

Percheziții în Prahova la mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală și delapidare

Duminică, 7 august, procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Prahova și Călărași, la domiciliile a doi bărbați cu vârstele de 35, și respectiv 58 de ani și la domiciliul unei femei în vârstă de 43 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare. 

2692 vizualizari
07 aug. 2022 14:54

Incendiul de sâmbătă, dintr-un apartament din Câmpina, a fost premeditat? Acuze incredibile ale unui vecin

Sâmbătă, în jurul prânzului, v-am relatat despre incendiul izbuncit la bucătăria unui apartament de la etajul al doilea al unui bloc din zona Salcie (detalii - aici). Pompierii au intervenit cu promptitudine, au stins incendiul, dar în urma lor au rămas o serie de acuze foarte dure la adresa proprietarului apartamentului respectiv.

Alte stiri recente

20 vizualizari
07 aug. 2022 20:46

Insulele Capului Verde, o destinație exotică la tarife de early booking, cu Agenția Teron Intertur Câmpina

La Agenția de Turism Teron Intertur Câmpina au fost lansate ofertele early booking pentru o serie de destinații exotice - Republica Dominicană, Mexic, Maldive, Kenya, Tanzania, Seychelles, Thailanda, Sri Lanka, Japonia sau Insulele Capului Verde, destinații spectaculoase, foarte apreciate și ideale pentru o vacanță memorabilă.

3823 vizualizari
06 aug. 2022 18:04

Ce pățesc la Câmpina cei care mănâncă semințe și aruncă resturile pe domeniul public?

1 comentarii

Poate părea o problemă minoră, dar, uneori, și lucrurile de mică însemnătate au importanța lor în viața unei comunități. Este o practică în locurile publice din Câmpina, fie că este vorba de locurile de joacă sau de parcuri ori spații verzi, ca cei care stau de vorbă pe bănci să mănânce semințe.