Problemele semnalate de Câmpinatv.ro în activitatea CS Câmpina, discutate în plenul Consiliul Local
Actualitate (Categoria articolului)
În ultima vreme, în activitatea Clubului Sportiv Câmpina au apărut o serie de probleme, poate cea mai importantă fiind pierderea, la Comisia de Apel a AJF Prahova, a recursului împotriva hotărârii privind litigiul cu HM Junior. Practic, un recurs pierdut dintr-un motiv jenant - netimbrarea cererii. Mai sunt și alte probleme despre care noi am scris și care au generat discuții în plenul Consiliului Local, la ședința de marți, 28 noiembrie 2017. Mai mult, săptămâna viitoare, președintele CS Câmpina - Adrian Stoican și membrii Comitetului Director vor fi convocați pentru a da explicații la Comisia de Cultură, Sănătate și Sport a Consiliului Local.
La ședința din 28 noiembrie, discuţia a fost deschisă de consilierul Livia Lupu, care a întrebat: „Cum de a fost posibil ca CS Câmpina să piardă un recurs pentru netimbrarea cererii şi în ce condiţii a fost angajat avocatul care a reprezentat CS Câmpina în litigiul cu HM Junior? Noi, Consiliul Local, de ce nu am fost consultaţi?”
„Pentru că existe suspiciuni rezonabile din partea mai multor colegi privind activitatea CS Câmpina, noi, Comisia de Sport, am decis săptămâna viitoare convocarea unei şedinţe a comisiei unde vom audia preşedintele clubului şi pe membrii Comitetului Director, iar pe această cale vă invit pe cei care sunteţi interesaţi să participaţi. Noi suntem total transparenţi şi nu cred că cineva are ceva de ascuns”, a precizat preşedintele Comisiei de Cultură, Sănătate și Sport a Consiliului Local, Florin Frăţilă (video).
Vă reamintim că una dintre cele mai importante probleme semnalate de Campinatv.ro şi care a fost discutată şi în plenul Consiliului Local s-a referit la pierderea procesului cu HM Junior, CS Câmpina fiind obligat să-i achite clubului lui Hagianu 24.000 lei şi să-i returneze nouă dintre cei 18 jucători transferaţi în vara anului trecut. Dacă faţă de Câmpinatv.ro, preşedintele CS Câmpina, Adrian Stoican, s-a dovedit refractar în a da orice fel de informaţii, deși vorbim despre un club finanțat din bani publici, așteptăm să vedem dacă va avea aceeaşi atitudine şi în faţa consilierilor locali.
Citiți și CS Câmpina a pierdut şi apelul în disputa cu HM Junior Câmpina
Comentarii
- 01.12.2017 08:14 Câta ipocrizie. Îi cheamă la discuții Fratila? Pai el a generat nebunia asta.
- 01.12.2017 14:46 Prostie,spaga si drenare de bani nemunciti,asta e tot.
Actualitate
Două ședințe de Consiliu în mai puțin de 24 de ore pentru schimbarea destinației fostei grădinițe din cartierul Câmpinița
UPDATE - Ulterior apariției articolului, consilierul local Adina Gârbăcică ne-a precizat că s-a referit la o altă sumă, de 476.000 lei, solicitată de partenerul administrației în GAL pentru aducerea clădirii la stadiul necesar autorizării.
Pe masa Consiliului Local Câmpina, la ședința ordinară din 27 septembrie, a apărut un proiect suplimentar - cel privind schimbarea destinației fostei grădinițe din Cartierul Câmpinița și înființarea aici a unui Centru Comunitar Integrat, proiect care va fi derulat de municipalitate cu fonduri europene, prin GAL.

Economistul Marius Niculescu, nota 10 la concursul pentru funcția de manager al Spitalului Municipal Câmpina
Miercuri, 27 septembrie 2023, a avut loc concursul pentru funcția de manager al Spitalului Municipal Câmpina.
Alte stiri recente

Liga A Prahova, etapa a 9-a. Rezultate și clasament
Sâmbătă dimineață au avut loc primele jocuri din cadrul etapei a 9-a din Liga A Prahova. Runda se va încheia duminică. Iată rezultatele întregistrate până acum și clasamentul la zi:

Christina Beelen și Valentin Bălan, doi pictori care ne-au oferit bucuria culorii la un vernisaj special
La Casa de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina a avut loc vernisajul unei expoziții internaționale de pictură. O putem numi așa având în vedere faptul că au expus un artist plastic din Belgia – Christina Beelen și unul din România, chiar de la Câmpina – Valentin Bălan. Vernisajul a fost onorat de Excelența Sa, dl. John Cornet d’Elzius – ambasadorul Regatului Belgiei la București și atașatul cultural al Ambasadei Belgiei, dl. Remy Roussel. Din partea administrației locale a participat primarul municipiului, Alin Moldoveanu.