Jurnal din Himalaya. O expoziție-poveste cu fotografii din expediția ghidului montan câmpinean Cristi Minculescu
Eveniment (Categoria articolului)
La Casa de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina va avea loc joi, 26 mai 2022, de la ora 18.00, vernisajul expoziției din cadrul proiectului “Jurnal din Himalaya”. O expoziție de fotografie, prin intermediul căreia ghidul montan Cristi Minculescu spune povestea expediției pe care a făcut-o în Himalaya luna trecută. O experiență extraordinară într-una dintre cele mai fascinante zone ale continentului asiatic – centura Himalaya din Nepal.
În expediția sa, Cristi Minculescu a ajuns în Everest Base Camp, apoi, în cea de-a 16 zi a expediției a reușit, împreună cu ceilalți nouă coechipieri, ghidați de cinci șerpași nepalezi, să își atingă și cel de-al doilea obiectiv: vârful Island Peak (6.160 metri altitudine). “Pentru cei care iubesc muntele, aventura și, în general, libertatea unei ascensiuni în aer liber, ideea de a cuceri munți legendari este cu siguranță o forță și o chemare puternică. Când mă voi apropia, în cele din urmă, de tabăra de bază Everest și cel mai înalt munte din lume se va arăta în fața mea, voi parcurge mental pașii care m-au condus acolo, într-unul dintre cele mai simbolice locuri din lume. Această motivație va fi suficientă pentru a merge mai departe, chiar și în cele mai dificile momente: amintirea a ceea ce a fost și de unde ai plecat este cea mai puternică forță ce te împinge să nu renunți când jocul devine, uneori, al naibii de greu”, a scris Cristi Minculescu pe site-ul său sprevarf.ro.
Expoziția este despre oameni și locuri și fiecare fotografie în parte spune o poveste despre Himalaya din ochii și sufletul lui Cristi Minculescu, un câmpinean care continuă să urce “spre vârf”. Veniți la vernisaj și vă veți convinge!
Comentarii
- 16.05.2022 18:18 Felicitări!👏
Eveniment

Pledoarie pentru tenis, la Câmpina, de Ziua Internațională a Copiilor
Tenis Premium Club Câmpina și-a deschis larg porțile pe 1 Iunie, sărbătorindu-i pe copii și dorindu-și să atragă un număr cât mai mare dintre ei spre ”sportul alb”.

Câmpina a fost în sărbătoare, de Ziua Internațională a Copiilor
Câmpina a fost în sărbătoare, joi, 1 Iunie 2023, de Ziua Internaţională a Copilului. Iar centrul municipiul în mod clar a aparţinut sărbătoriţilor zilei. Copii mai mici sau mai mari, veseli, gălăgioşi, fericiţi, plini de energie, entuziaşti. Micii câmpineni. Pentru ei, administraţia locală a organizat un eveniment frumos, cu multă muzică, teatru, mascote, personaje pe picioroange, face painting, baloane colorate, dulciuri. O sărbătoare pe care copiii au meritat-o, ei fiind cei care creează pentru noi toţi o lume minunată.
Alte stiri recente

Liga A Prahova, etapa a 33-a, penultima. Rezultate și clasament
Vineri după-amiază a avut loc primul meci al penultimei etape din Liga A Prahova. Runda a continuat sâmbătă și s-a încheiat duminică. Iată rezultatele înregistrate, clasamentul și programul ultimei etape:

Liga A Prahova. Triumf Poiana Câmpina - AFC Brebu 1-4
Meci fără miză, duminică dimineață, pe stadionul din Poiana Câmpina, unde s-au întâlnit formațiile Triumf Poiana Câmpina și AFC Brebu.