Ziua Limbii Române, sărbătorită la Biblioteca Municipală ”Dr. C.I. Istrati” Câmpina

Eveniment (Categoria articolului)

31 August este Ziua Limbii Române, prilej cu care sunt organizate diverse acțiuni și nu doar în România, ci și în Basarabia, pentru că limba română este sărbătorită în aceeași zi pe ambele maluri ale Prutului. Un eveniment dedicat limbii române a avut loc marți, 31 august, și la Bibiloteca Municipală ”Dr. C.I. Istrati” din Câmpina, prilej cu care au fost premiați elevii participanți la un concurs de poezie dedicat Zilei Limbii Române și a fost lansat volumul "Diateza masivă" al scriitorului Florin Dochia, în prezentarea criticului literar Constantin Trandafir.

La concursul de poezie organizat de Biblioteca Municipală ”Dr. C.I. Istrati” și dedicat elevilor câmpineni, juriul a fost format din scriitorii câmpineni Diana Trandafir, Florin Dochia și Ștefan Alexandru Sașa. Misiunea juriului nu a fost deloc simplă, multe dintre poezii fiind fermecătoare, pline de savoare.
În final, au fost premiați următorii elevi: 
Ciclul primar
Premiul I - Mendy Daria Matei (Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”)
Premiul al II-lea - Ania Cozmiuc (Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”)
Ciclul gimnazial
Premiul I - Ștefan Rareș Lungu (Școala Gimnazială ”Al.I. Cuza”); Andreea Șerbulea (Școala Gimnazială ”Ion Câmpineanu”); Maria Mândăianu (Școala Gimnazială Centrală)
Premiul al II-lea - Emma Mihalache (Școala Gimnazială ”Al.I. Cuza”); Bianca Enache (Școala Gimnazială ”B.P. Hasdeu”); Ștefan Megelea (Școala Gimnazială Centrală)
Ciclul liceal
Premiul I - Mihail Mihalache (Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”)
Premiul al II-lea - Gabriela Horjea (Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu”)
La evenimentul de la Biblioteca Municipală ”Dr. C.I. Istrati” a fost prezent și primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, care a oferit cadouri din partea administrației locale tuturor elevilor premiați.

2178 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Eveniment

4173 vizualizari
16 oct. 2021 11:10

Momente emoționante la trecerea Ștafetei Veteranilor prin Câmpina

În drumul spre Carei, acolo unde pe 25 Octombrie 2021 vor sărbători Ziua Armatei Române, voluntarii din cadrul Asociației Invictus au trecut cu Ștafeta Veteranilor prin Câmpina, cel de-al doilea municipiu al județului fiind inclus pe traseul galben al ștafetei. În ciuda vremii neprielnice, mai mulți reprezentanți ai Asociației ”Cultul Eroilor” Câmpina (asociație al cărei președinte este col. Marian Dulă), rezerviști militari, elevi, precum și primarul municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu, au fost prezenți la Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire (soldatul) din Parcul Trandafirilor, acolo unde a poposit Ștafeta Veteranilor.

2699 vizualizari
14 oct. 2021 12:20

O "Seară americană", la Casa de Cultură din Câmpina. Un spectacol al Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion Dacian"

"Seara americană" este un spectacol care include melodii de pe coloana sonoră a unor filme și musicaluri celebre, în interpretarea soliștilor vocali, corului și orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion Dacian", sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore. Un spectacol vibrant, destinat publicului de toate vârstele.

Alte stiri recente

1275 vizualizari
22 oct. 2021 20:31

Tripla criză națională (politică, economică și sanitară), văzută prin ochii liderilor politici prahoveni

În seara zilei în care Parlamentul României a decis să nu acorde încrederea sa Guvernului Cioloș, CâmpinaTV.ro a organizat o emisiune - dezbatere la care au participat trei lideri politici prahoveni - deputatul Bogdan Toader - președintele PSD Prahova, Cristian Apostol - vicepreședinte al Consiliului Județean și membru în Biroul Politic Județean al USR, Adrian Pițigoi - secretar general adjunct al PMP la nivel național și președinte al PMP Câmpina.

2432 vizualizari
22 oct. 2021 19:13

Raed Arafat a anunțat noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie

La finalul ședinței Guvernului României de astăzi, vineri, 22 octombrie, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, seceretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a prezentat o serie de informații, inclusiv noile restricții care vor intra în vigoare luni, 25 octombrie, și care fuseseră anunțate de președintele Klaus Iohannis încă din urmă cu două zile.