Ziua Porților Deschise pentru medicii de familie, la Spitalul Municipal Câmpina

Actualitate (Categoria articolului)

Peste 20 de medici de familie din Câmpina și împrejurimi au venit astăzi la Spitalul Municipal, la 'Ziua Porților Deschise'. O acțiune organizată în premieră de conducerea instituției tocmai pentru ca medicii de familie să știe ce se întâmplă în spital, care sunt serviciile oferite, ce dotare există aici.

'În ultimii ani s-au schimbat mai multe lucruri în spital, s-au făcut multe dotări cu echipamente și aparatură medicală, sunt niște noutăți care trebuie cunoscute de medicii de familie pentru că ei sunt cei care își trimit pacienții la noi și trebuie să știe cu exactitate ce servicii putem oferi noi', a declarat managerul Spitalului Municipal, dr. Călin Tiu. Alături de acesta, la întâlnirea cu medicii de familie s-au aflat mai mulți reprezentanți ai conducerii spitalului, dar și Monica Clinciu - președintele Consiliului de Administrație al unității medicale, precum și primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Adrian Pițigoi și consilierul personal al primarului - Marian Dulă.

Călin Tiu a făcut mai întâi o prezentare generală a Spitalului Municipal. A vorbit despre veniturile instituției în ultimii patru ani, investițiile realizate în ultima perioadă, situația internărilor din 2015, despre activitatea fiecărei secții în parte. Apoi, invitații au vizitat secțiile și au putut adresa întrebări punctuale în legătură cu anumite servicii medicale.
'Spitalul nostru deservește Câmpina și localitățile din jur, înclusiv o parte din Valea Prahovei. În total, ar fi vorba despre o populație de 130.000 locuitori. Totuși, de câțiva ani, la noi au început să vină și pacienți din alte zone decât cea arondată, inclusiv de la Ploiești. Din numărul total al pacienților care vin la noi anual, din Câmpina sunt aproximativ 20%. Cel mai important este că, de peste trei ani, spitalul nu are datorii, niciun fel de datorie. Marea noastră problemă o reprezintă, însă, deficitul de personal. Lucrăm cu două treimi din normativul de personal necesar', a afirmat dr. Călin Tiu.

Iată cum au stat concret lucrurile în 2015 la Spitalul Municipal Câmpina:
- 11.670 internări
- 3.300 internări de zi
- 32.108 prezentări la Camera de Primiri Urgență
- 75.835 consultații oferite în Policlinică

Iată situația investițiilor realizate la Spitalul Municipal în ultimii ani:
- 2013 - 326.000 lei în total, din care 6.000 lei din venituri proprii și 320.000 lei din subvenții de la bugetul local
- 2014 - 2.341.000 lei în total, din care 1.341.000 lei din venituri proprii și 1.000.000 lei din subvenții de la bugetul local
- 2015 - 1.400.000 lei în total, din care 800.000 lei din venituri proprii și 600.000 lei din subvenții de la bugetul local
- 2016 - 1.700.000 lei în total, din care 1.000.000 lei din venituri proprii și 700.000 lei din subvenții de la bugetul local.
La aceste investiții se adaugă și reabilitarea Policlinicii Municipale, investiție de 2 milioane euro, finanțată în cea mai mare parte din fonduri europene.

6302 vizualizari

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Actualitate

706 vizualizari
30 ian. 2023 22:36

În bugetul Câmpinei pentru anul 2023 este inclusă și amenajarea unui traseu de motocros

Joi, 2 februarie 2023, de la ora 17.00, este programată ședința extraordinară de îndată pentru aprobarea bugetului local al municipiului Câmpina pentru anul 2023. Sunt multe lucruri interesante în proiectul bugetului local, despre unele dintre ele chiar am scris în ultimele săptămâni, dar în rândurile de față vom detalia un alt punct din buget - realizarea unui studiu de oportunitate pentru amenajarea unui teren pentru motocros.

1267 vizualizari
30 ian. 2023 19:37

Tarifele pentru utilizarea bazelor sportive de la Câmpina au fost majorate de Consiliul Local. Creșterile ajung până la 54%

1 comentarii

După cum v-am informat deja, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina de miercuri, 25 ianuarie, au fost discutate și votate noile tarife de închiriere pentru bazele sportive din Câmpina, administrate de Clubul Sportiv. Noile tarife au fost aprobate aproape fără nicio discuție, iar inițiatorii proiectului au fost Roxana Gheorghe (Partidul Verde), Liviu Briciu (POL), Liviu Dumitrache (USR) și Andrei Duran (PSD).

Alte stiri recente

429 vizualizari
30 ian. 2023 23:25

Ziua Internațională a Nonviolenței, marcată de elevii Școlii Centrale Câmpina prin desene cu mesaje puternice

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală a fost marcată la Școala Gimnazială Centrală din Câmpina. Elevii au realizat afişe tematice, picturi și desene care au fost înscrise în cadrul Concursului Judeţean Interdisciplinar „ZEN - Zâmbeşte, Educă-te, fii Nonviolent”, care face parte din Calendarul activităţilor educative judeţene. Partenerii Școlii Centrale în acest proiect sunt: Școala Gimnazială „Prof. Cristea Stănescu” din comuna Cornu, Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu” din Câmpina, Liceul Teoretic ”Şerban Vodă” din Slănic, Liceul “Carol I” din Plopeni și Şcoala Gimnazială din comuna Scorţeni.

3133 vizualizari
30 ian. 2023 21:45

Câmpinenii sunt invitați să depună copii ale actelor de proprietate la primărie pentru finalizarea Cadastrului General

2 comentarii

Primăria municipiului Câmpina îi invită pe cetățeni să depună copii legalizate ale documentelor de proprietate pentru realizarea și finalizarea Cadastrului General. Este vorba despre cetățenii care locuiesc în zonele unde s-au efectuat lucrări cadastrale.