Eveniment

6225 vizualizari
24 ian. 2020 22:32

Câmpinenii și-au dat mână cu mână și au dansat Hora Unirii în centrul municipiului

La Câmpina, astăzi a fost sărbătoare și au simțit-o în suflet toți cei prezenți în Parcul Regele Mihai I. Câmpinenii și-au dat mână cu mână și au sărbătorit, cu inima deschisă și cu speranța de mai bine, împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Au fost momente frumoase sub soarele incredibil de puternic al lui 24 Ianuarie 2020.

6966 vizualizari
20 ian. 2020 09:14

Două cărți-document, pentru minte și suflet, lansate la Câmpina, la cea de-a 24-a Serată Culturală Elstar

A 24-a Serată Culturală de la Librăria Elstar din Câmpina, care a avut loc vineri, 17 ianuarie 2020, a adus o dublă lansare de carte. Două volume care scot în evidență omul, care reînvie ideea de umanitate, după cum afirma profesorul Christian Crăciun în fața publicului numeros prezent la eveniment. "Câmpina pe vremea bunicilor noștri", a lui Daniel Alin Ciupală și "Din mărturiile unor contemporani la făurirea României Mari", de Codruț Constantinescu, sunt două cărți de suflet, între ale căror coperte descoperim povești adevărate despre oameni poate necunoscuți nouă, dar remarcabili la timpul lor.

8148 vizualizari
12 ian. 2020 13:50

Lumea văzută prin fotografiile artiștilor participanți la Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Câmpina

Ajuns la cea de-a IV-a ediție, Salonul Internațional de Artă Fotografică denumit Câmpina - International Exhibition of Photography a reușit și de această dată să reunească un număr foarte mare de lucrări trimise de fotografi valoroși din întreaga lume. În total s-au primit 7.458 fotografii, de la 552 de artiști din 65 de țări ale lumii. Vernisajul actualei ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Câmpina a avut loc sâmbătă după-amiază, în sala ”Constantin Radu” a Casei de Cultură ”Geo Bogza”, acolo unde expoziția va putea fi vizitată gratuit până pe 11 februarie 2020.

10868 vizualizari
08 ian. 2020 08:48

8 Ianuarie, Ziua Câmpinei. Discursul emoționant al profesorului Cristian Spulber la aniversarea ”Câmpina 500”, în urmă cu exact 17 ani

Astăzi se împlinesc 517 ani de atestare documentară a Câmpinei, dar în istoria recentă a localității noastre, data de 8 ianuarie 2003 a însemnat un moment aparte. Atunci, în urmă cu exact 17 ani, s-au sărbătorit 500 de ani de la atestarea localității și în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local, pe scena Casei Tineretului, în prezența premierului de atunci Adrian Năstase și în fața unei săli pline, unul dintre cele mai emoționante momente a fost discursul profesorului Cristian Spulber. Din păcate, nu există o înregistrare video, însă minunatul dascăl și om Cristian Spulber a păstrat toate notițele. Și-a adus aminte cu plăcere de acel moment și a acceptat cu bucurie să ne pună la dispoziție discursul său pe care îl redăm integral. Este discursul unui om care iubește și respectă Câmpina, un discurs rostit acum 17 ani, dar valabil și astăzi. 

5129 vizualizari
22 ian. 2020 10:38

Câmpinenii sunt invitați să se prindă în Hora Unirii, pe 24 Ianuarie 2020, alături de ansamblurile folclorice din municipiu

La 24 Ianuarie 2020 se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. "Mica Unire" de la 1859 este considerată primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Primăria și Consiliul Local Câmpina vă invită vineri, la ora 12.00, în Parcul Regele Mihai I, pentru a dansa cu toții Hora Unirii.

5131 vizualizari
14 ian. 2020 11:15

Actrița Magda Catone, invitata specială a prologului Festivalului de Arte de la Câmpina - "Uniți prin cultură. Eminescu în muzică și vers"

2 comentarii

Stagiunea "Prologul Festivalului de Arte 2020" continuă la Câmpina cu Recitalul 4, un eveniment care se va desfășura sâmbătă, 25 ianuarie 2020, de la ora 17.00, pe scena Casei de Cultură "Geo Bogza". Este o invitație adresată tuturor celor care iubesc artele, la o "reunire prin cultură". Evenimentul va avea o dublă semnificație prin evocarea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 și omagierea Culturii Naționale și a poetului nepereche, Mihai Eminescu, de la a cărui naștere se împlinesc 170 de ani pe 15 ianuarie 2020.

9277 vizualizari
08 ian. 2020 21:54

Câmpina 517. Un eveniment dedicat localității și oamenilor săi, la ceas aniversar

Împlinirea a 517 ani de atestare documentară a Câmpinei a fost sărbătorită astăzi, la Casa de Cultură "Geo Bogza", cu muzică populară și muzică clasică, cu dansuri tradiționale, cu teatru, vedete fiind copii și tineri talentați din municipiu. Între momentele artistice au fost intercalate discursurile oficialităților și lansarea a trei volume extrem de interesante și importante pentru cultura câmpineană și nu numai. A fost un eveniment frumos, desfășurat în fața unei săli aproape pline, un eveniment total diferit de ceea ce ne oferea administrația locală la Ziua Câmpinei. 2020 este anul în care s-a renunțat (pentru totdeauna, sperăm noi) la clasicul simpozion prin care se marca ziua localității și la care publicul rezista cu greu până la final.

5431 vizualizari
07 ian. 2020 10:14

552 de artiști fotografi din întreaga lume au trimis lucrări la cea de-a IV-a ediție a Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Câmpina

La Casa de Cultură ”Geo Bogza” din Câmpina va avea loc sâmbătă, 11 ianuarie 2020, de la ora 14.00, vernisajul Salonului Internațional de Fotografie, eveniment ajuns la a patra ediție. O ediție la care s-au primit 7.458 de fotografii realizate de 552 de autori din 65 de țări ale lumii, de pe aproape toate continentele. Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Câmpina se desfășoară sub înaltul patronaj al Societății Americane de Fotografie, al Uniunii Globale a Fotografiei și al Image Colleague Society din Statele Unite ale Americii.