Eveniment

Două zile în care puteți vizita rafinăria din Câmpina și puteți spune cum doriți să se dezvolte această zonă
În avanpremiera evenimentului din week-end (14-15 mai 2022), când rafinăria își deschide porțile pentru toți cei interesați să viziteze acest spațiu, vineri, 13 mai 2022, presa a fost invitată la o prezentare a platformei și a circuitului pe care îl va putea urma publicul în timpul vizitei. Prezentarea a fost realizată de Nicolae Bucur - fost director al Rafinăriei “Steaua Română” timp de 14 ani și Gheorghe Constantinescu – fost președinte al OMV Petrom, cei doi fiind acum consultanți ai noului proprietar al rafinăriei, firma ECOGEN POWER, parte a grupului de firme Neptun – Soceram.

Scenarii virtuale pentru schimbarea atitudinii în trafic, în viața reală
După cum v-am informat recent, pe 14 mai 2022, la Câmpina va avea loc o foarte interesantă acțiune de prevenție rutieră, cu simulatoare de impact și ochelari de realitate virtuală pentru testarea efectelor consumului de alcool sau droguri și a oboselii la volan. Este o premieră pe plan local, acțiunea fiind organizată de Corpul Național al Polițiștilor în colaborare cu Fundația Siguranța Auto Copii și Agenția Națională Antidrog.

Antreprenorii câmpineni strâng rândurile. Prima întâlnire a membrilor inițiativei "Cumpără de lângă casă"
La celebrul restaurant OZN, de la benzinăria ETU, situată pe DN1, la Cornu, a avut loc prima întâlnire de business din cadrul proiectului ”Cumpără de lângă casă”, un proiect inițiat de Asociația Cartierelor Câmpinița și Muscel din Câmpina și susținut de grupul de firme Neptun - Soceram.

Balerinele de la Câmpina au strălucit din nou la Festivalul Național de Dans “Stelele aurii”
Ediția de primăvară a Festivalului Național de Dans “Stelele aurii” a avut loc în perioada 9-10 aprilie 2022 la Colonial Club Cernica. Este un concurs național de mare anvergură, care reunește de fiecare dată sute de participanți de la cele mai importante cluburi și școli de dans din țară. Iar printre acești dansatori extraordinari au strălucit din nou balerinele de la Câmpina, elevele profesoarei Dorina Popa.

Un nou record: 208 premii la ediția a VI-a a Salonului Internațional de Artă Fotografică ONYX, de la Câmpina
În perioada 10 mai - 10 iunie 2022, la Casa de Cultură ”Geo Bogza” din Câmpina pot fi văzute fotografiile premiate la cea de-a șasea ediție a Salonului Internațional de Artă Fotografică ONYX. Ca la fiecare ediție, și de acestă dată s-a stabilit un nou record - 208 premii acordate.

Câștigătorii concursurilor de desene și eseuri, organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Veteranilor de Război
Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, Casa de Cultură “Geo Bogza” și Asociația Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Câmpina au organizat două concursuri, unul de desene și altul de eseuri, la care au participat elevi din ciclul gimnazial de la școlile din municipiu. Premierea câștigătorilor a avut loc la Casa de Cultură, pe 29 aprilie 2022, de Ziua Veteranilor.

Prima întâlnire de business dedicată exclusiv membrilor inițiativei "Cumpără de lângă casă" din Câmpina
Asociația Cartierelor Câmpinița și Muscel organizează prima întâlnire de business dedicată exclusiv membrilor inițiativei "Cumpără de lângă casă". Evenimentul va avea loc la Restaurantul ETU PIZZA & GRILL (Restaurant OZN) în data de 5 mai 2022 și se va desfășura în două părți: o conferință cu tematici de interes pentru antreprenori și o secțiune de networking.

La Câmpina, maraton de lectură din opera lui Shakespeare
Miercuri, 20 aprilie 2022, începând cu ora 12.00, cu ocazia Zilei Mondiale a Cărții și a drepturilor de autor, Biblioteca Municipală ”Dr. C.I. Istrati” vă invită la un maraton de lectură în limba engleză din opera lui William Shakespeare.