Sport

Liga A Prahova, etapa a 16-a, rezultate şi clasament
Vineri după-amiază s-a reluat campionatul Ligii A, în primul meci al rundei consemnându-se o surpriză, nu atât prin numele câştigătoarei, cât prin diferenţa înregistrată la finalul celor 90 de minute. Sâmbătă, atât dimineaţă, cât şi după-amiază, au avut loc celelalte partide ale rundei inaugurale a returului. S-au marcat 35 de goluri şi s-au consemnat patru victorii ale oaspeţilor.

Un nou titlu naţional pentru atletismul câmpinean. Andreea Lungu a câştigat proba de aruncarea greutăţii, la juniori II
La sala "Lia Manoliu" din Bucureşti a avut loc astăzi finala Campionatului Naţional de Juniori II, Câmpina fiind reprezentată de un singur sportiv - Andreea Lungu, antrenor Mihaela Marin, care a concurat în proba de aruncarea greutăţii.

Andreea Lungu şi Marius Vasile, ambii de la CSS Constantin Istrati Câmpina, performanţe notabile la Campionatul Naţional de Atletism pentru Juniori I
Arena "Lia Manoliu" din Bucureşti a fost ieri gazda primei zile a Campionatului Naţional de Atletism pentru Juniori I (18-19 ani), Câmpina fiind reprezentată în proba de aruncarea greutăţii de doi sportivi, Andreea Lungu şli Marius Vasile, ambii de la CSS Constantin Istrati, ambii în vârstă de numai 16 ani, dar care au reuşit performanţe notabile.

CS Câmpina - FC Băneşti 0-5, într-un meci de pregătire disputat pe terenul "Petrol"
Sâmbătă, după prânz, pe terenul sintetic din incinta Căminului Petrol a avut loc un meci amical agreabil în care s-au întâlnit formaţia de juniori A a clubului CS Câmpina şi echipa FC Băneşti, una dintre fruntaşele Ligii A Prahova.

Începe fotbalul judeţean. Liga A, etapa a 16-a. Avancronici
După o lungă aşteptare şi amânarea meciurilor din 16-imile fazei judeţene a Cupei României, la finalul acestei săptămâni au loc partidele primei etape a returului Ligii A Prahova. Iată programul, avancronicile şi delegările arbitrilor şi observatorilor.

Câmpina a găzduit finala fazei judeţene a Olimpiadei Sportului Şcolar la handbal feminin, echipe de liceu
Sala de sport a Colegiului Naţional "Nicolae Grigorescu" din Câmpina a fost în această dimineaţă gazda finalei fazei judeţene a Olimpiadei Sportului Şcolar la handbal feminin, pentru echipe de liceu. Au fost prezente la turneu echipele Liceului Tehnologic "Anghel Saligny" Ploieşti, Colegiului Naţional "Nichita Stănescu" Ploieşti, Colegiului Naţional "Nicolae Grigorescu" Câmpina, în vreme ce echipa Colegiului Naţional "Mihai Viteazu" Ploieşti nu a fost acceptată la turneul final pentru că tabelul prezentat nu era ştampilat de conducerea instituţiei de învăţământ.

Trei recorduri personale pentru atleţii câmpineni la Cupa "Începătorului"
Sâmbătă, 17 februarie, în sala de atletism a CSS Constantin Istrati Câmpina a avut loc o competiţie de tip open, adresată copiilor I, II şi III, precum şi juniorilor III, la aruncarea greutăţii. Au participat cei mai buni atleţi ai clubului coordonat de prof. Nicolae Pavel, iar rezultatele au fost încurajatoare - toate cele trei atlete care au urcat pe podium au realizat noi recorduri personale.

O atmosferă de care ne era dor la un meci de fotbal în Câmpina
Sportul Câmpina - Steaua Bucureşti a fost până la urmă doar un meci amical. Dar un meci de pe urma căruia se pot trage multe învăţăminte. Un meci care ne-a demonstrat că, dacă se doreşte cu adevărat, fără bani mulţi, chiar fără niciun leu de la bugetul local, se poate crea un eveniment care să aducă în tribune aproape 1.000 de spectatori şi un show aproape total din partea galeriei formaţiei Steaua Bucureşti.