Actualitate

Premiile municipiului Câmpina pentru cei mai buni 23 de liceeni din clasa a XII-a
Timp de nouă ani, s-au numit "burse de excelență", iar din 2019 li s-a schimbat denumirea în "premiile municipiului Câmpina". Am explicat, la momentul respectiv, de ce a fost nevoie de această modificare a titulaturii și nu mai revenim asupra subiectului pentru că nu asta contează. Important este faptul că administrația locală continuă să premieze cei mai buni elevi din clasa a XII-a de la toate liceele câmpinene. Valoarea unui astfel de premiu este de 250 lei și se acordă lunar, pe tot parcursul anului școlar.

Creații literare superbe ale elevilor din Câmpina la ediția 2019 a concursului organizat de Biblioteca Municipală "Dr.C.I. Istrati"
În Câmpina avem copii minunați și extrem de talentați, în diverse domenii, iar Concursul de Creație Literară, organizat de Biblioteca Municipală "Dr. C.I. Istrati" cu sprijinul administrației locale, confirmă încă o dată acest lucru. Având în vedere calitatea creațiilor înscrise în concurs, probabil că ediția 2019 este una dintre cele mai bune din ultimii ani. Concursul s-a desfășurat, ca de obicei, în două etape, una de selecție la nivelul fiecărei unități de învățământ și cea finală, la care au participat 56 de copii, 28 dintre aceștia fiind premiați. Festivitatea de premiere s-a desfășurat vineri, 29 noiembrie 2019, la Biblioteca Municipală, fiind oficiată de directorul instituției - Liliana Ene Șușu, consilierul local Florin Frățilă, președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local și scriitorii Ștefan Alexandru - Sașa și Florin Dochia.

Luna viitoare, administrația câmpineană va decide ce face cu blocul de necesitate care stă gol de trei ani
2019 a fost al treilea an în care blocul de necesitate construit la Câmpina a rămas gol. Situația ar putea fi alta la începutul anului viitor, pentru că la nivelul administrației locale se pune problema schimbării destinației blocului, motivul fiind cel deja cunoscut și despre care noi am scris în mai multe rânduri - refuzul locatarilor din blocurile cu bulină roșie de a se muta temporar în blocul de necesitate pentru a le fi consolidate locuințele. La ședința 28 noiembrie 2019 a Consiliului Local Câmpina, primarul Horia Tiseanu a vorbit despre blocul de necesitate și despre schimbarea destinației apartamentelor de aici, în cazul în care consilierii vor fi de acord.

Administrația câmpineană vă invită la manifestările dedicate Zilei Naționale a României
În seara Sfântului Andrei, pe 30 noiembrie 2019, la Câmpina vor răsuna colindele copiilor și va fi aprins iluminatul festiv de sărbători. În ziua următoare, pe 1 Decembrie, în Parcul Trandafirilor (de la notariate), de la ora 12.00, administrația locală va organiza o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din 1918.

"Tu, Românie!" - darul formației Alesis, pentru toți românii, de Ziua Națională
"Tu, Românie!" este un proiect de suflet al formației Alesis, pregătit special pentru 1 Decembrie 2019 - Ziua Națională a României. "Este darul nostru pentru toți românii", spun Alina și Romeo Negoiasă, câmpinenii noștri dragi, care au pus în practică acest proiect împreună cu Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale (denumirea orchestrei MApN), dirijor col. Aurel Gheorghiță.

Parcare de... București, pe un trotuar din Câmpina, chiar în zona centrală
Este adevărat că municipiul Câmpina suferă acut la capitolul parcări, dar la fel de adevărat este și faptul că, de multe ori, unii conducători auto nu au niciun dram de respect pentru lege sau pentru cei din jurul lor. Sunt situații în care mașinile sunt lăsate chiar sub indicatorul ”parcare interzisă” sau, așa cum vedeți în imagini, pe trotuar.

Lagărul privat de câini de pe Strada Fabricii din municipiul Câmpina
O clădire sinistră, situată pe Strada Fabricii din municipiul Câmpina, a devenit adăpost privat pentru câinii comunitari. Adăpost, un fel de a spune... Este o clădire veche, construită pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, este fosta fabrică de acid sulfuric a Rafinăriei, o clădire cu un aspect deprimant, la care se ajunge pe un drum de pământ, care atunci când plouă devine un drum desfundat. Clădirea aceea este acum un spațiu privat, a fost cumpărată de o persoană fizică și închiriată firmei Veterimed Contel SRL, adică lui Alexandru Chirobocea.

Arestări în cazul tinerilor care l-au atacat pe polițistul care păzea secția de votare de la grădinița din satul Drăgăneasa, comuna Provița de Jos
Sâmbătă seara, cu câteva ore înaintea deschiderii secțiilor de votare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la Secția nr. 523, amenajată în sediul grădiniței din satul Drăgăneasa, comuna Provița de Jos, județul Prahova, a avut loc un incident grav, încheiat cu focuri de armă, despre care v-am informat la momentul respectiv.