Actualitate

Accident la Câmpina. O fetiţă de 7 ani a fost rănită
Duminică după-amiază, puţin înaintea orei 16.00, în Câmpina, la intersecţia străzilor Griviţei şi Castanilor s-a produs un accident de circulaţie.

Podul de cale ferată de peste DN1, din zona Câmpina, se afundă ușor în sare
Pentru că podul reprezintă un real pericol, CFR a decis să-l închidă încă din toamna lui 2013. La început, problemele nu erau vizibile, dar acum se observă cu ochiul liber o denivelare a podului, exact în zona pilonului amplasat în mijlocul DN1. Acest picior al podului, de pe drumul național, se afundă ușor, iar din această cauză, grinzile prefabricate de deasupra lui se depărtează una de cealaltă.

ETU PIZZA&GRILL se deschide pe DN1, la km 96
La prima vedere, pare că un OZN a aterizat pe DN1, lângă stația de carburant ETU de la km 96, pe raza localității Cornu. Acest OZN, o construcție unică în România, este primul restaurant de tip autogrill din țara noastră și va fi deschis începând de mâine, 18 aprilie 2017.
Aproape 60% dintre câmpineni și-au plătit taxele și impozitele locale până la primul termen scadent
În primele trei luni ale acestui an, suma încasată la bugetul municipiului Câmpina, din taxe și impozite locale, se ridică la aproximativ 8,4 milioane lei. Este vorba despre taxe și impozite plătite de toți contribuabilii, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, până la primul termen scadent - 31 martie 2017.

Promoții și surprize la noua farmacie Medimfarm, care se deschide în corpul C2 al Pieței Centrale Câmpina
Noua farmacie Medimfarm se va deschide mâine, 24 aprilie 2017, la parterul corpului C2 al Pieței Centrale. Este primul spațiu care va fi dat în folosință în această clădire nouă și modernă, urmând ca după data de 1 mai întregul corp să devină funcțional.

Încă opt stații noi, de maxi-taxi, vor fi montate în Câmpina
Modernizarea stațiilor pentru transportul public va continua anul acesta. După cum bine știți, la sfârșitul lui 2016 au fost montate primele două stații noi, la Penny Market și la Răcitor. Acum, Primăria Câmpina va achiziționa încă opt stații având același model ca precedentele (din lemn ecarisat, având încorporat chioșc pentru presă).

Campania CÂMPINA CURATĂ la final. Câteva concluzii vesele și triste
În urmă cu o lună, când am început campania "Câmpina curată" nici noi nu am știut ce ne așteaptă. Niciodată nu ne-am imaginat că în Câmpina noastră și a voastră poate exista atât de mult gunoi, pot fi atât de multe zone invadate de mizerie. Ne-am străduit să mergem în cât mai multe locuri, să vedem realitatea, să o pozăm și să o arătăm tuturor, chiar dacă pe unii i-a deranjat acest demers. Nu am căutat vinovați, dar am încercat să tragem un semnal de alarmă pentru că, din păcate, situația chiar este alarmantă.

I-a apucat hărnicia în Vinerea Mare, când și aglomerația e maximă
Astăzi, într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Câmpina (Bulevardul Bălcescu cu Strada Schelelor), un grup de muncitori asfaltau o porțiune de carosabil. Știți bine că pe Bulevardul Bălcescu s-a introdus, în 2015, o nouă conductă de apă, iar porțiunea pe care astăzi s-a turnat asfalt proaspăt este exact cea unde s-a realizat racordarea la noua conductă.