Actualitate

Comisia de Sport a Consiliului Local a chemat la "audieri" conducerea CS Câmpina
Din luna iulie a anului trecut, de când a izbucnit scandalul dintre CS Câmpina şi HM Junior Câmpina, Consiliul Local a fost extrem de discret. Asta, ca să nu spunem dezinteresat. Au fost întrebări sporadice, fără a se insista asupra problemei. După aproape nouă luni de la declanșarea conflictului, astăzi, Comisia de Sport a Consiliului Local a organizat o întâlnire, la sediul Primăriei Câmpina, la care au fost invitaţi membri ai Executivului, consilierii locali şi conducerea CS Câmpina. Subiectul - bineînțeles, litigiul cu HM Junior. Din păcate, răspunsurile au fost destul de puţine, s-au ocolit anumite aspecte, dar măcar s-a încercat o discuție oficială, o clarificare a situației.

Câmpina și Poiana Câmpina, printre localitățile pentru care Prefectura a cerut bani din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru situații de urgență
Prefectul județului Prahova, Ioana Mădălina Lupea, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în vederea inițierii unui nou proiect de hotărâre de Guvern pentru alocarea de bani din Fondul de Intervenție în vederea înlăturării pagubelor produse în urma alunecărilor de teren.

Primarii comunelor din Prahova vor indemnizație pentru reinserție profesională și reducerea vârstei de pensionare cu un an pentru fiecare mandat
Filiala Prahova a Asociației Comunelor din România a adoptat astăzi o rezoluție prin care solicită Guvernului și Parlamentului modificarea legislației în vigoare astfel încât primarii care nu mai candidează sau cei care candidează, dar nu mai sunt aleși, să beneficieze de o indemnizație de reinserție profesională pe o durată de doi ani de la pierderea mandatului sau până la găsirea unui loc de muncă.

Zebre alb-roșii. Trecerile de pietoni din centrul Câmpinei, marcate cu vopsea termoplastică
Primăria Câmpina a decis ca în zona centrală a municipiului să renunțe la vopseaua clasică pentru marcarea trecerilor de pietoni și să utilizeze vopsea termoplastică. Prin urmare, "zebrele" de pe bulevardul central nu mai sunt alb-negre, ci au fost vopsite în alb și roșu.

Floricon Salub devine operator regional de salubritate. Prin contractul cu ADI Deșeuri va deservi 14 localități din zona Câmpinei
Județul Prahova a fost împărțit în șapte zone și pentru fiecare zonă s-a organizat o licitație în vederea desemnării unui operator regional de salubritate. Contractele vor fi încheiate cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor" Prahova, structură din care fac parte Consiliul Județean și consiliile locale din localitățile județului. Licitația pentru zona 7, cea din care face parte și municipiul Câmpina, a fost câștigată de Floricon Salub, după cum a anunțat președintele CJ Prahova, Bogdan Toader.

Raportul privind evaluarea adăpostului (public) de câini din Câmpina NU este destinat publicității. Primăria ne spune doar că valoarea obiectivului este de 51.812 euro
Vorbim despre un adăpost public, nu privat. Un adăpost pentru administrarea căruia se alocă lunar 14.187 lei (fără TVA) de la bugetul local. Și vorbim despre un raport de evaluare comandat de Primăria Câmpina și plătit, bineînțeles, din bani publici. Și cu toate acestea, la solicitarea noastră de a ni se pune la dispoziție acest raport în baza Legii 544/2001, primim următorul răspuns din partea Primăriei: "Posesia acestui raport sau a unei copii nu conferă dreptul de publicare". Oare ce conține acest raport astfel încât documentul să nu poată fi transmis presei?

Seva Organic, primul meniu exclusiv organic la un restaurant din Câmpina
Tot mai rar se întâmplă lucruri bune în Câmpina și tocmai de aceea, atunci când se întâmplă, ele merită să fie aduse în atenția tuturor. Seva Organic este un proiect inedit, care urmează să fie pus în curând în practică și care presupune un meniu realizat exclusiv din produse organice, produse sănătoase pentru organism. Unde va fi realizat acest proiect? La Restaurantul Seva din Câmpina, bineînțeles.

Consiliul Local Câmpina a aprobat noii indicatori pentru Calea Doftanei și Bobâlna. Asfaltarea ar costa peste 16 milioane lei
Proiectele pentru asfaltarea celor două străzi au fost refăcute, iar din noile proiecte au rezultat valori mai mari ale investițiilor, motiv pentru care Primăria a venit în fața Consiliului Local Câmpina cu două proiecte de hotărâre privind actualizarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici. Consilierii locali au aprobat aceste proiecte, chiar dacă toată lumea știe că nu există bani pentru executarea lucrărilor. Conform noilor indicatori, asfaltarea Străzii Bobâlna ar costa 4,42 milioane lei, iar la Calea Doftanei asfaltarea ar costa 12 milioane lei, sumele incluzând TVA, în ambele cazuri fiind vorba despre reabilitare carosabil și trotuare. În total, peste 16 milioane lei, o sumă uriașă, care s-ar mai reduce, în mod cert, în urma licitației, dar chiar și așa bani tot nu sunt la bugetul local.