Actualitate

Direcţia Operaţiuni Speciale a MAI va efectua un exercițiu de amploare în zona Câmpina pentru combaterea migraţiei ilegale
În luna septembrie, în zona municipiului Câmpina va avea loc un amplu exercițiu al Direcției Operațiuni Speciale și altor direcții subordonate Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit unor surse din cadrul MAI, acțiunea va fi axată pe combaterea migrației ilegale.

În cazul Străzii Alexandru Vlahuță din Câmpina, rămâne cum am stabilit: NU se asfaltează
În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Câmpina s-a ridicat problema străzilor pe care s-au finalizat lucrările de canalizare (realizate prin HidroPrahova), dar carosabilul nu a mai fost adus la stadiul inițial. Și a fost dat exemplul Străzii Alexandru Vlahuță, străduța aceea mică, de 119 metri, din centrul Câmpinei, din spatele fostului Rio Pas.

Terenul multifuncțional de sport din Câmpina va fi dat în folosință la 1 septembrie
Terenul multifuncțional amenajat pe locul fostelor terenuri de tenis din apropierea bazinului de înot didactic este aproape gata. Marți, 1 august, a fost turnat și stratul de asfalt din jurul suprafeței sintetice.

Biroul de Pașapoarte din Câmpina nu-și va schimba programul. Va fi deschis doar marțea și doar patru ore
La solicitarea reprezentanților administrației locale câmpinene ca programul Biroul de Pașapoarte din al doilea municipiu al județului să fie prelungit, conducerea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Prahova a răspuns foarte tranșant, la modul "ori așa, ori deloc".

Peste 11 milioane lei s-au încasat la bugetul Câmpinei din taxe și impozite locale, până la jumătatea anului
Până la 30 iunie 2017, la nivelul municipiului Câmpina, din taxe și impozite locale s-au încasat 11.106.000 lei, adică puțin peste 110 miliarde lei vechi. Cea mai mare parte a sumei a fost plătită în primele trei luni ale anului, atunci când contribuabilii au beneficiat de bonificația de 10% pentru plata integrală a impozitelor pe proprietăți (clădiri, terenuri, mașini).

Castelul Hasdeu a fost evaluat la peste 8,5 milioane lei, fără bunurile mobile din interior. Pentru clădiri și terenuri se va plăti o primă anuală de asigurare de 8.900 lei
Administrația locală câmpineană va încheia o primă anuală de asigurare în valoare de 8.900 lei, fără TVA, pentru bunurile imobile de la Muzeul Memorial "B.P. Hasdeu". Este vorba despre o poliță privind asigurarea de incendiu și calamități, încheiată cu o companie de asigurări prin intermediul firmei de brokeraj Mela Distinct Asig SRL Băicoi.

Broaște și șerpi de apă în "cavoul" din Parcul Trandafirilor, de la notariate
Mai mulți câmpineni care locuiesc în zona adiacentă Parcului Trandafirilor, de la notariate, ne-au semnalat o situație extrem de neplăcută, întâlnită, iată, în centrul municipiului Câmpina. Atunci când plouă, de jur împrejurul "cavoului" sub care se află zidurile de cărămidă descoperite anul trecut de o echipă de arheologi, apar numeroase broaște, ba chiar și șerpi de apă. Există apă și sub acoperișul acela morbid, iar oamenii spun că, în curând, "nu vom mai putea sta prin zonă din cauza mirosului urât și a mizeriei".
Salariile din Primăria Câmpina, cu mult peste cele din sistemul privat. Să comparăm...
Un val de reacții am primit după publicarea noilor salarii ale angajaților din Primăria Câmpina și a celor de la Poliția Locală. Și asta din cauza diferențelor mari existente acum între sistemul public și cel privat. În timp ce reprezentanții administrației locale consideră că s-a îndreptat o greșeală în privința remunerației personalului public și contractual din Primărie, salariații din mediul privat sunt revoltați de nivelul la care ajung acum veniturile acestor funcționari.