Actualitate

Încă o corecție pentru Calea Dacia. Asta înseamnă un nou proces între Primăria Câmpina și Ministerul Dezvoltării
Ministerul Dezvoltării Regionale a aplicat o nouă sancțiune financiară (corecție) la proiectul privind modernizarea Căii Dacia din Câmpina. Astăzi, 11 aprilie 2017, se împlinesc exact cinci ani de la inaugurarea pasajului suprateran de la ieșirea din municipiu în DN1, dar problemele legate de această investiție cu fonduri europene par a nu se termina.

Tone de gunoaie în jurul batalelor din Câmpina
Că avem batale cu reziduuri petroliere, asta o știm cu toții. O poluare istorică de care nu reușim să scăpăm. Ca și cum nu ar fi fost suficient, la dezastrul ecologic contribuim zi de zi cu gunoaiele "contemporane".

2,4 milioane lei este suma alocată Sănătății de la bugetul local
Capitolul "Sănătate" înseamnă cele două spitale și cabinetele medicale școlare. Conform hotărârii Consiliului Local, banii vor fi împărțiți astfel: Spitalul Municipal - 700.000 lei, Spitalul Voila - 663.000 lei, cabinetele medicale școlare - un milion lei.

Aproape 800.000 lei pentru manifestările culturale finanțate de administrația locală în 2017
Ca în fiecare an, odată cu bugetul localității, Consiliul Local Câmpina a aprobat și lista manifestărilor culturale, sportive și educative care vor fi organizate de municipalitate prin instituțiile din subordine. Vă prezentăm această listă și sumele stabilite pentru fiecare manifestare în parte. Suma totală alocată de la bugetul local este de 796.500 lei.

Popas printre gunoaie pe... Aleea Popasului din Câmpina
Aleea Popasului este o străduță situată aproape de ieșirea din Câmpina spre Cornu. Pornește din Bulevardul Carol I și ajunge până în Strada Crișuri. Nu este mare, are aproximativ 200 metri și a fost modernizată anul trecut. Ei bine, aici, pe Aleea Popasului, orice poate arunca gunoi în voie și exact asta se întâmplă.

Noul centru comercial al Mercantis BIG a fost dat parțial în folosință
De astăzi este funcțional parterul noului centru comercial și de afaceri al societății Mercantis BIG, centru situat pe Strada Republicii, lângă corpul C2 al Pieței Centrale Câmpina. Toate spațiile comerciale de la parter au fost închiriate, iar aici puteți găsi carne proaspătă și preparate din carne. De asemenea, există și un magazin cu vinuri de diferite sortimente.

Strada Bobâlna, inclusă de Consiliul Local Câmpina pe lista celor care vor fi reparate în acest an
Administrația locală a răspuns pozitiv la solicitarea angajaților de la societatea Neptun, iar în ședința extraordinară de la sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Local a aprobat alocarea de fonduri pentru repararea Străzii Bobâlna.

Conducere nouă la Direcția Economică a Primăriei Câmpina
Posturile de director al Direcției Economice și șef al Serviciului Buget, Finanțe, Contabilitate sunt vacante de mai multă vreme, iar la concursurile organizate până acum fie nu s-a prezentat nimeni, fie candidații nu au luat note de trecere. Prin urmare, primarul Horia Tiseanu a decis să rezolve altfel această problemă, mai ales că vorbim despre niște funcții extrem de importante la nivelul administrației locale.